miercuri, 25 august 2010
O icoana a supravietuit incendiului de la Maternintatea Giulesti
Iata stirea:
Concluzia celor de pe blogurile crestine? A fost o minune, e o dovada clara ca exista Dumnezeu. Un Dumnezeu atotputernic si iubitor care lasa cinci bebelusi sa moara in flacari iar pe sase ii schilodeste pe viata, insa salveaza o icoana. Laudat fie numele lui...
Desi in salonul de la Reanimarea Maternitatii Giulesti, cuprins de flacari lunea trecuta, incubatoarele, mobilierul si toata aparatura au fost distruse de flacari, anchetatorii au descoperit surprisi ca o iconita de plastic, infatisandu-l pe Sfantul Stelian cu un prunc in brate, a ramas intacta.
Temperatura in seara dezastrului atinsese in incaperea respectiva circa 200 de grade Celsius, cu toate acestea, obiectul a fost gasit sub o saltea carbonizata, fara sa aiba vreo urma ca trecuse prin foc.
“E o minune! Mi-au dat lacrimile. Va rog sa i-o dati parintelui care a pus-o acolo. Macar cu asta sa ramana. Stiu ca bebelusii din patuturi au murit asfixiati luni seara. Totusi, sper si ma rog la Dumnezeu ca iconita sa-l fi protejat pe copilas si acesta sa traiasca”, a declarat anchetatorul care a gasit iconita, in exclusivitate pentru Libertatea.
Cinci bebelusi au pierit si alti sase au suferit arsuri grave in urma unui incendiu care a izbucnit, luni seara, la Reanimarea Maternitatii Giulesti din Capitala.
luni, 23 august 2010
"Moldova este parte inseparabilă a Sfintei Rusii”
La 21 august 2010, la mănăstirea stavropighială de călugări din Solovki (insula Solovki din Marea Albă — nota traducătotului), a avut loc întâlnirea planificată între Sanctitatea Sa, Patriarhul Moscovei Kirill cu ierarhii mitropoliei Chişinăului şi a Moldovei.
La întâlnire au participat mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove Vladimir, preşedintelele Sectorului de Relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, episcopii Sava de Tiraspol şi Dubăsari, Anatolie de Cahul şi Comrat, Petru de Hâncu, Marchel de Bălţi şi Făleşti.
«Sunt foarte bucuros, vlădica, că împreună cu episcopatul Înaltpreasfinţiei voastre sunteţi aici, pe acest pământ sfânt, — a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, salutându-l pe mitropolitul Chişinăului Vladimir. — Uneori suntem întrebaţi: „dar de ce atribuiţi Moldova Sfintei Rusii, căci moldovenii vorbesc o altă limbă, neslavă?“ Şi eu răspund că Sfânta Rusie este o noţiune nici etnică, nici politică, nici lingvistică, este o noţiune spirituală».
«Atunci când ne rugăm împreună cu fraţii şi surorile noastre din Moldova, noi nu simţim nici o diferenţă — în faţa lui Dumnezeu suntem un singur popor — a continuat Sfântul Vlădică. — Anume această comuniune de valori, comuniune a orientării spirituale formează unitatea noastră spirituală, care este mai presus de orice graniţe politice; şi nici un fel de partide politice care ne ameninţă cu o ruptură între noi nu sunt capabile să distrugă acestă unitate. Cu cât mai devreme vor înţelege ei asta, cu atât mai puţine puteri vor risipi în van».
«Ne rugăm astăzi pentru Moldova, pentru înflorirea poporului moldovenesc, pentru ca orientarea politică a Moldovei să contribuie la păstrarea unităţii Sfintei Rusii», — a spus în încheiere Sanctitatea Sa, Kirill, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.
Serviciul de presă al Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii
Nostalgiile imperiale nu mor niciodata...
La întâlnire au participat mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove Vladimir, preşedintelele Sectorului de Relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, episcopii Sava de Tiraspol şi Dubăsari, Anatolie de Cahul şi Comrat, Petru de Hâncu, Marchel de Bălţi şi Făleşti.
«Sunt foarte bucuros, vlădica, că împreună cu episcopatul Înaltpreasfinţiei voastre sunteţi aici, pe acest pământ sfânt, — a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, salutându-l pe mitropolitul Chişinăului Vladimir. — Uneori suntem întrebaţi: „dar de ce atribuiţi Moldova Sfintei Rusii, căci moldovenii vorbesc o altă limbă, neslavă?“ Şi eu răspund că Sfânta Rusie este o noţiune nici etnică, nici politică, nici lingvistică, este o noţiune spirituală».
«Atunci când ne rugăm împreună cu fraţii şi surorile noastre din Moldova, noi nu simţim nici o diferenţă — în faţa lui Dumnezeu suntem un singur popor — a continuat Sfântul Vlădică. — Anume această comuniune de valori, comuniune a orientării spirituale formează unitatea noastră spirituală, care este mai presus de orice graniţe politice; şi nici un fel de partide politice care ne ameninţă cu o ruptură între noi nu sunt capabile să distrugă acestă unitate. Cu cât mai devreme vor înţelege ei asta, cu atât mai puţine puteri vor risipi în van».
«Ne rugăm astăzi pentru Moldova, pentru înflorirea poporului moldovenesc, pentru ca orientarea politică a Moldovei să contribuie la păstrarea unităţii Sfintei Rusii», — a spus în încheiere Sanctitatea Sa, Kirill, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.
Serviciul de presă al Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii
Nostalgiile imperiale nu mor niciodata...
vineri, 20 august 2010
Sfaturi Ortodoxe
Sursa
Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtăsanie
- Femeia care pierde pruncul fară voia ei, 1 an să nu se împărtăsească.
Nu reusesc sa inteleg de ce biserica tine sa condamne si sa pedepseasca "pacatele" savarsite fara voie, ori chiar mai grav tine sa pedepseasca victimele. Cu atat mai mult cu cat atunci cand o femeie pierde o sarcina fara voia ei este imoral si inuman sa o mai incarci si cu sentimentul vinovatiei pentru un lucru pe care nu l-a comis si pe care nu l-a dorit. Multe sarcini se pierd din motive medicale sau chiar in urma unor accidente; a le invinovati pentru acest lucru pe femeile care sufera deja din cauza asta, a le acuza pentru lucruri de care nu sunt vinovate, este de neconceput.
- Acela care ar ocărî, ar bârfi, ar necinsti sau ar bate pe vreun preot, chiar dacă ar fi preotul vinovat, unul ca acela va fi dat anatemei si lepădat de la Biserică ca unul ce s-a îndepărtat de Sfânta Treime si la un loc cu Iuda va fi partea lui si 2 ani să nu se împărtăsească
Trec peste observatia ca spiritul de casta ii face sa-si protejeze membrii "Famigliei" indiferent de situatie (chiar daca preotul ar fi vinovat, condamnat este cel care isi face dreptate), si remarc cu amuzament ca desi faptuitorul este alungat din biserica, este asteptat sa revina inapoi dupa doi ani. Nu se pot lipsi multa vreme de cotizanti...
Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtăsanie
- Femeia care pierde pruncul fară voia ei, 1 an să nu se împărtăsească.
Nu reusesc sa inteleg de ce biserica tine sa condamne si sa pedepseasca "pacatele" savarsite fara voie, ori chiar mai grav tine sa pedepseasca victimele. Cu atat mai mult cu cat atunci cand o femeie pierde o sarcina fara voia ei este imoral si inuman sa o mai incarci si cu sentimentul vinovatiei pentru un lucru pe care nu l-a comis si pe care nu l-a dorit. Multe sarcini se pierd din motive medicale sau chiar in urma unor accidente; a le invinovati pentru acest lucru pe femeile care sufera deja din cauza asta, a le acuza pentru lucruri de care nu sunt vinovate, este de neconceput.
- Acela care ar ocărî, ar bârfi, ar necinsti sau ar bate pe vreun preot, chiar dacă ar fi preotul vinovat, unul ca acela va fi dat anatemei si lepădat de la Biserică ca unul ce s-a îndepărtat de Sfânta Treime si la un loc cu Iuda va fi partea lui si 2 ani să nu se împărtăsească
Trec peste observatia ca spiritul de casta ii face sa-si protejeze membrii "Famigliei" indiferent de situatie (chiar daca preotul ar fi vinovat, condamnat este cel care isi face dreptate), si remarc cu amuzament ca desi faptuitorul este alungat din biserica, este asteptat sa revina inapoi dupa doi ani. Nu se pot lipsi multa vreme de cotizanti...
Botezul
Pe langa alte considerente legate de moralitatea botezului (este firesc sa fie botezate persoane care nu au posibilitatea de a fi de acord cu aceasta procedura sau de a o respinge?), ritualul botezului este si riscant.
In Republica Moldova un preot a omorat prin inecare un copil in timp ce-l boteza.
In imaginile filmate in timpul botezului, prezentate de publika.tv, se vede cum preotul apleaca copilul cu capul in apa de trei ori, fara sa-i astupe gura cu mana. Expertiza medico-legala a aratat ca micutul a murit asfixiat. Martorii citati de agentiile de presa basarabene sustin că micutul de o luna si jumatate a murit in bratele parintilor, in timp ce ieseau din curtea bisericii.
La insistentele celor de fata care i-au atras preotului atentia ca este ceva in neregula cu bebelusul, individul a replicat cu aroganta ca nu-i la primul lui botez, stie el ce face.
Politia a inceput o ancheta, in timp ce nemernicul are tupeul sa se pretinda nevinovat. Sper sa fie pedepsit asa cum merita.
Si in Romania a fost un caz - prin Sibiu, anul trecut. Un baietel de sase saptamani a murit la scurt timp după ce a fost botezat. Tragedia s-a intamplat chiar in timpul slujbei. Micutul a fost scufundat de preot in cristelnita de doua ori si, dupa ce a fost pus pe masa, a inceput sa se invineteasca. Ulterior, copilul a intrat in stop cardio-respirator. Disperati, parintii au chemat ambulanta, care l-a transportat la spital. In ciuda eforturilor medicilor, copilul a murit. Chiar daca initial l-a acuzat pe preot de neglijenta, pentru ca l-ar fi bagat pe copil cu capul in apa fara sa ii acopere gura cu mana, familia nu a depus plangere impotriva acestuia. Nu stiu prin ce metode reprezentantii BOR i-au determinat sa nu depuna plangere.
Evident, ambele cazuri sunt prezentate ca fiind "fara precedent". De fapt sunt primele cazuri despre care s-a aflat in mass-media. Dar putem fi siguri ca nu vor mai exista si alte astfel de incidente?
Este un motiv suficient macar pentru a amana ritualul botezului pana la o varsta mai inaintata, preferabil la o varsta la care cel supus acestui ritual sa decida de unul singur daca vrea sau nu sa i se supuna. Si evident, ar trebui renuntat la botezul, mult prea riscant, prin scufundare.
In Republica Moldova un preot a omorat prin inecare un copil in timp ce-l boteza.
In imaginile filmate in timpul botezului, prezentate de publika.tv, se vede cum preotul apleaca copilul cu capul in apa de trei ori, fara sa-i astupe gura cu mana. Expertiza medico-legala a aratat ca micutul a murit asfixiat. Martorii citati de agentiile de presa basarabene sustin că micutul de o luna si jumatate a murit in bratele parintilor, in timp ce ieseau din curtea bisericii.
La insistentele celor de fata care i-au atras preotului atentia ca este ceva in neregula cu bebelusul, individul a replicat cu aroganta ca nu-i la primul lui botez, stie el ce face.
Politia a inceput o ancheta, in timp ce nemernicul are tupeul sa se pretinda nevinovat. Sper sa fie pedepsit asa cum merita.
fotografie din timpul savarsirii ritualului ucigas
Si in Romania a fost un caz - prin Sibiu, anul trecut. Un baietel de sase saptamani a murit la scurt timp după ce a fost botezat. Tragedia s-a intamplat chiar in timpul slujbei. Micutul a fost scufundat de preot in cristelnita de doua ori si, dupa ce a fost pus pe masa, a inceput sa se invineteasca. Ulterior, copilul a intrat in stop cardio-respirator. Disperati, parintii au chemat ambulanta, care l-a transportat la spital. In ciuda eforturilor medicilor, copilul a murit. Chiar daca initial l-a acuzat pe preot de neglijenta, pentru ca l-ar fi bagat pe copil cu capul in apa fara sa ii acopere gura cu mana, familia nu a depus plangere impotriva acestuia. Nu stiu prin ce metode reprezentantii BOR i-au determinat sa nu depuna plangere.
Evident, ambele cazuri sunt prezentate ca fiind "fara precedent". De fapt sunt primele cazuri despre care s-a aflat in mass-media. Dar putem fi siguri ca nu vor mai exista si alte astfel de incidente?
Este un motiv suficient macar pentru a amana ritualul botezului pana la o varsta mai inaintata, preferabil la o varsta la care cel supus acestui ritual sa decida de unul singur daca vrea sau nu sa i se supuna. Si evident, ar trebui renuntat la botezul, mult prea riscant, prin scufundare.
Criminalii din Giulesti
O stire Mediafax:
Deci cinci bebelusi au murit si altii se zbat inca intre viata si moarte (iar daca vor ramane in viata in mod cert vor avea sechele toata viata) pentru ca niste adulti inconstienti au preferat ca in loc sa-si indeplineasca indatoririle de serviciu, sa celebreze o sarbatoare religioasa.
Cadre medicale ce aveau cartele de acces în secţia bebeluşilor de la Giuleşti sărbătoreau Sf. Maria
Cadrele medicale care aveau cartele de acces în Secţia de Terapie Intensivă prematuri a Maternităţii Giuleşti, luni seara, la momentul în care s-a declanşat incediul, îşi sărbătoreau colegele care se numesc Maria, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.
Uşa încăperii unde se aflau cei 11 micuţi, arşi în incendiu, se deschidea numai cu cartelă.
De altfel, imaginile date publicităţii de criminalişti redau panica părinţilor, dar şi neputinţa unor cadre medicale de a intra în secţie şi de a interveni pentru a scoate bebeluşii din încăpere.
Surse medicale susţin că asistentele care erau responsabile cu supravegherea micuţilor participau la o masă dată în cinstea Sf. Marii, sărbătoare religioasă care avusese loc cu o zi înainte, respectiv în 15 august.
Potrivit primelor estimări ale specialiştilor, din momentul declanşării incendiului, până la intervenţia cadrelor în încăpere, a durat cel puţin 20 de minute, timp în care Secţia a fost lăsată nesupravegheată.
Deci cinci bebelusi au murit si altii se zbat inca intre viata si moarte (iar daca vor ramane in viata in mod cert vor avea sechele toata viata) pentru ca niste adulti inconstienti au preferat ca in loc sa-si indeplineasca indatoririle de serviciu, sa celebreze o sarbatoare religioasa.
miercuri, 18 august 2010
Pariul lui Pascal
Pariul lui Pascal este, probabil, printre cele mai raspandite argumente pro-credinta.
Si este, probabil, printre cele mai evident eronate.
Pariul ar fi urmatorul: daca crezi în Dumnezeu si se dovedeste ca el nu exista, nu vei fi pierdut nimic, dar daca nu crezi si se dovedeste ca exista, vei merge în Iad. Asadar, este iresponsabil sa fii ateu.
Deci "pariul" propune credinta din oportunism, fara argumente concrete, palpabile.
Mai formal, argumentul este structurat dupa cum urmeaza :
1. Nu stim daca exista Dumnezeu.
2. Daca el exista, necredinta în el are consecinte negative asupra sufletului nemuritor.
3. Daca el nu exista, credinta în el nu are nici o consecinta.
4. Asadar, este în interesul omului sa creada în Dumnezeu.
Prima problema a argumentului este cea a "evitarii Iadului gresit". Exista in lume mai multe religii, iar argumentul nu o specifica pe cea care ar trebui urmata. Crezand pur si simplu în Dumnezeu, dar practicand religia gresita, omul ajunge tot în Iad. Argumentul poate fi folosit la fel de bine (mai bine zis, la fel de gresit) de catre crestini, musulmani, evrei, hindusi etc
Mai departe, argumentul se bazeaza pe presupunerea ca existenta si inexistenta lui Dumnezeu sunt la fel de probabile, ceea ce nu s-a demonstrat. Daca existenta lui Dumnezeu ar avea o probabilitate care tinde la zero, argumentul isi pierde greutatea. Daca consideram ca probabilitatea de a exista oricare dintre divinitatile care s-au perindat prin mitologie ori care mai pot aparea de acum incolo ar fi egala (si in lipsa unor alte argumente in favoarea vreuneia dintre aceste divinitati este o presupunere fireasca), iar numarul zeitatilor posibile tinzand la infinit, rezulta ca probabilitatea existentei fiecareia dintre ele tinde la zero.
Pe de alta parte, teologia crestina ne face sa credem ca Dumnezeu cere o credinta sincera si nu ar acorda mantuirea cuiva care crede doar în baza unui pariu prin care spera sa obtina beneficii dupa moarte. Si exact asta este si abordarea celor mai multe dintre celelalte teologii. O credinta din interes, din calcul meschin, o credinta bazata pe cantarirea avantajelor ce pot decurge din practicarea ei nu este ceea ce predica religiile clasice.
In final, afirmatia 3 este falsa - credinta intr-un zeu care nu exista are consecinta grava a pierderii unei vieti întregi in slujba unei minciuni. Vorbim despre timpul pierdut la slujbe si cu rugaciuni catre un zeu inexistent, despre banii cheltuiti fara folos pentru cumpararea unor icoane, lumanari ori altele de acest gen, pentru achitarea "prestatiilor" bisericesti de la botezuri, nunti, inmormantari si alte ocazii speciale ori ordinare, despre infometarea din timpul postului, despre abstinenta de la diverse placeri nevinovate ale vietii.
In concluzie, "Pariul lui Pascal" este un argument eronat.
Ateism
Este oare adevarat ca, in lipsa fundamentelor crestine, nu putem promova dreptatea, intelegerea si nu putem condamna viciile si crima? Cel mai bine a raspuns Holbach:
As mai adauga ceva: o conceptie gresita, dar larg raspandita printre credinciosi, este ca devenim atei in urma unei intamplari tragice si devastatoare (pierderea cuiva drag, de exemplu), dupa care ne intrebam: "Cum a putut Dumnezeu face/permite asta?!", ori ca incepem sa-l uram pe Dumnezeu din acest motiv. Dar ca sa poti sa-l urasti pe Dumnezeu, trebuie ca intai sa crezi ca el exista. Cei care il urasc pe Dumnezeu nu pot fi atei. Un ateu poate (dar nu e obligatoriu!) sa urasca religia, ori credinciosii, dar nu poate uri ceea ce nu crede ca exista. E ca si cum i-ai uri pe balauri pentru ca rapesc fete de imparati...
Alta parere gresita este ca oamenii decid sa fie atei. Este greu de crezut ca cineva isi spune intr-o zi: "Ei bine, eu pana acum am crezut in Dumnezeu, dar hai de azi incolo sa nu mai cred!". Ateismul nu este o alegere. Nu te trezesti intr-o dimineata cu fata la cearceaf si gata, te hotarasti sa fii ateu. Nu este o criza adolescentina, sau un act de rebeliune. Nu este o decizie arbitrara: "Ce mananc azi? Ciorba. Cum imi zugravesc casa? Verde. Cred in Dumnezeu? Nu.".
Ideea ca cineva alege ateismul din spirit de contradictie sau din rebeliune este absurda. Cineva mi-a spus odata ca am ales ateismul pentru ca nu imi place ideea ca exista "ceva mult mai mare decat noi", o "forta superioara". Daca ar fi asa, nu as fi ateu, pentru ca as crede intr-un Dumnezeu de care incerc sa scap, la care vreau sa renunt. Nici macar nu sunt ateu pentru a-mi face viata mai usoara. Pur si simplu sunt ateu pentru ca nu am motive sa cred in zeitatile crestine, musulmane, hinduse etc. Daca ar fi vorba despre rebeliune, as sti ca Dumnezeu exista si ca il voi intalni dupa moarte. Nu te poti lupta decat cu un adversar in a carui existenta crezi, nu cu unul in a carui existenta nu crezi. Nu te poti lupta cu Spanul din povestea Harap Alb decat daca ai vreun motiv sa crezi ca Spanul exista in realitate. Asa ca acuzatia de rebeliune nu poate veni decat de la diversi credinciosi care nu accepta ca pe planeta exista sute de milioane de oameni care pur si simplu nu cred nici in zeul lor, nici in al altora. Ideea ca "fiecare crede in ceva" este atat de intiparita in creierele lor, si atat de importanta pentru ei, incat refuza sa accepte evidenta existentei celor care nu au nici o religie. Ori se incapataneaza sa afirme ca ateismul este el insusi un fel de credinta.
Oamenii nu aleg sa fie atei. Ei doar realizeaza ca si-au pierdut credinta, daca au avut vreuna (caci sunt si unii care n-au avut credinta niciodata), si ca au devenit atei fara sa vrea acest lucru si uneori chiar impotriva dorintei lor. Unii lupta impotriva acestei schimbari, si poate fi extrem de traumatizant sa-ti pierzi credinta, daca inainte ocupa un loc major in viata ta. Unul dintre cele mai raspandite motive ale pierderii credintei este ca oamenii inteleg ca o explicatie mai buna, mai completa, mai coerenta a vietii, universului si a tot ce ne inconjoara poate fi gasita in afara religie. Inteleg ca Universul are mai mult sens fara implicarea nici unei divinitati. Noi nu vedem nici o dovada a existentei vreunui Creator al cosmosului, naturii, biologiei, nu vedem nimic care exista sau se intampla si a carui singura explicatie sa fie interventia divina. Multe dintre tezele sustinute de religie, daca nu chiar toate, sunt vagi, ambigue, incoerente si contradictorii (daca judeci cu mintea deschisa si nu esti dispus sa crezi orice, doar pentru ca asa "trebuie"). Multe dintre regulile impuse de diversele religii sunt arbitrare si irationale, si nu par izvorate de la vreo divinitate suprema. Oamenii isi pierd credinta atunci cand religia nu are ce sa le ofere, cand gasesc, la intrebarile pe care si le pun, raspunsuri mai bune, ori o filozofie mai adecvata, sau un alt mod de viata, mai bun.
Alta greseala care se face frecvent este ca unii apreciaza ca ateii cred in inexistenta lui Dumnezeu. Nimic mai fals. Ei nu cred in inexistenta divinitatii, ci nu cred ca exista. Este o mare diferenta. Asa cum cei care nu cred in existenta spiridusilor (majoritatea oamenilor de fapt) nu sunt adepti ai "credintei in non-existenta spiridusilor". Inseamna doar ca nu au vazut pana acum dovezi ale existentei lor. Asa si ateii, daca vor avea dovezi ca Dumnezeu exista, vor crede; daca nu, nu.
Diferenta dintre "a crede ca nu" si "a nu crede ca" poate ca nu este intotdeuna evidenta, insa este o diferenta capitala.
"Aveau oare oamenii nevoie de o revelatie supranaturala ca sa afle ca dreptatea este necesara pentru existenta societatii si ca nedreptatea creeaza doar o adunatura de dusmani, gata sa-si faca rau unul altuia? Este nevoie de cuvantul lui Dumnezeu pentru ca oamenii sa inteleaga ca fiintele care traiesc laolalta au nevoie de dragoste si de ajutor reciproc? Era oare nevoie de ajutor supranatural pentru ca oamenii sa descopere ca razbunarea este un rau si o incalcare a legilor tarii, care, daca sunt drepte, inlocuiesc in intregime razbunarea? Nu pricepe oare orice om caruia ii este draga viata ca viciile, excesele si voluptatea ne scurteaza zilele? Si, in sfarsit, oare experienta nu dovedeste oricarei fiinte rationale ca crima provoaca ura semenilor, ca omul vicios isi face rau lui insusi, pe cand virtutea genereaza dragoste si stima?
Este suficient ca oamenii sa se gandeasca cat de putin la actiunile lor, la adevaratele lor interese si la menirea societatii, pentru ca sa inteleaga care este datoria lor unul fata de altul. Este suficienta vocea ratiunii pentru a afla care este datoria noastra fata de aproapele nostru."
As mai adauga ceva: o conceptie gresita, dar larg raspandita printre credinciosi, este ca devenim atei in urma unei intamplari tragice si devastatoare (pierderea cuiva drag, de exemplu), dupa care ne intrebam: "Cum a putut Dumnezeu face/permite asta?!", ori ca incepem sa-l uram pe Dumnezeu din acest motiv. Dar ca sa poti sa-l urasti pe Dumnezeu, trebuie ca intai sa crezi ca el exista. Cei care il urasc pe Dumnezeu nu pot fi atei. Un ateu poate (dar nu e obligatoriu!) sa urasca religia, ori credinciosii, dar nu poate uri ceea ce nu crede ca exista. E ca si cum i-ai uri pe balauri pentru ca rapesc fete de imparati...
Alta parere gresita este ca oamenii decid sa fie atei. Este greu de crezut ca cineva isi spune intr-o zi: "Ei bine, eu pana acum am crezut in Dumnezeu, dar hai de azi incolo sa nu mai cred!". Ateismul nu este o alegere. Nu te trezesti intr-o dimineata cu fata la cearceaf si gata, te hotarasti sa fii ateu. Nu este o criza adolescentina, sau un act de rebeliune. Nu este o decizie arbitrara: "Ce mananc azi? Ciorba. Cum imi zugravesc casa? Verde. Cred in Dumnezeu? Nu.".
Ideea ca cineva alege ateismul din spirit de contradictie sau din rebeliune este absurda. Cineva mi-a spus odata ca am ales ateismul pentru ca nu imi place ideea ca exista "ceva mult mai mare decat noi", o "forta superioara". Daca ar fi asa, nu as fi ateu, pentru ca as crede intr-un Dumnezeu de care incerc sa scap, la care vreau sa renunt. Nici macar nu sunt ateu pentru a-mi face viata mai usoara. Pur si simplu sunt ateu pentru ca nu am motive sa cred in zeitatile crestine, musulmane, hinduse etc. Daca ar fi vorba despre rebeliune, as sti ca Dumnezeu exista si ca il voi intalni dupa moarte. Nu te poti lupta decat cu un adversar in a carui existenta crezi, nu cu unul in a carui existenta nu crezi. Nu te poti lupta cu Spanul din povestea Harap Alb decat daca ai vreun motiv sa crezi ca Spanul exista in realitate. Asa ca acuzatia de rebeliune nu poate veni decat de la diversi credinciosi care nu accepta ca pe planeta exista sute de milioane de oameni care pur si simplu nu cred nici in zeul lor, nici in al altora. Ideea ca "fiecare crede in ceva" este atat de intiparita in creierele lor, si atat de importanta pentru ei, incat refuza sa accepte evidenta existentei celor care nu au nici o religie. Ori se incapataneaza sa afirme ca ateismul este el insusi un fel de credinta.
Oamenii nu aleg sa fie atei. Ei doar realizeaza ca si-au pierdut credinta, daca au avut vreuna (caci sunt si unii care n-au avut credinta niciodata), si ca au devenit atei fara sa vrea acest lucru si uneori chiar impotriva dorintei lor. Unii lupta impotriva acestei schimbari, si poate fi extrem de traumatizant sa-ti pierzi credinta, daca inainte ocupa un loc major in viata ta. Unul dintre cele mai raspandite motive ale pierderii credintei este ca oamenii inteleg ca o explicatie mai buna, mai completa, mai coerenta a vietii, universului si a tot ce ne inconjoara poate fi gasita in afara religie. Inteleg ca Universul are mai mult sens fara implicarea nici unei divinitati. Noi nu vedem nici o dovada a existentei vreunui Creator al cosmosului, naturii, biologiei, nu vedem nimic care exista sau se intampla si a carui singura explicatie sa fie interventia divina. Multe dintre tezele sustinute de religie, daca nu chiar toate, sunt vagi, ambigue, incoerente si contradictorii (daca judeci cu mintea deschisa si nu esti dispus sa crezi orice, doar pentru ca asa "trebuie"). Multe dintre regulile impuse de diversele religii sunt arbitrare si irationale, si nu par izvorate de la vreo divinitate suprema. Oamenii isi pierd credinta atunci cand religia nu are ce sa le ofere, cand gasesc, la intrebarile pe care si le pun, raspunsuri mai bune, ori o filozofie mai adecvata, sau un alt mod de viata, mai bun.
Alta greseala care se face frecvent este ca unii apreciaza ca ateii cred in inexistenta lui Dumnezeu. Nimic mai fals. Ei nu cred in inexistenta divinitatii, ci nu cred ca exista. Este o mare diferenta. Asa cum cei care nu cred in existenta spiridusilor (majoritatea oamenilor de fapt) nu sunt adepti ai "credintei in non-existenta spiridusilor". Inseamna doar ca nu au vazut pana acum dovezi ale existentei lor. Asa si ateii, daca vor avea dovezi ca Dumnezeu exista, vor crede; daca nu, nu.
Diferenta dintre "a crede ca nu" si "a nu crede ca" poate ca nu este intotdeuna evidenta, insa este o diferenta capitala.
luni, 16 august 2010
Pelerinaj riscant
O stire Mediafax:
Ei bine, se pare ca ar trebui ca de acum incolo sa fie autorizate din punct de vedere sanitar si manastirile, nu doar hotelurile si restaurantele. Cel putin cele care intentioneaza sa hraneasca si pe altii in afara propriilor vietuitori. In fond, se pare ca Doamne-Doamne nu are de gand sa protejeze pelerinii care ajung la manastiri de toxiinfectii alimentare. Are alte griji mai importante, probabil...
Directorul Directiei de Sanatate Publica din Constanta, Constantin Dina, a declarat ca aproximativ 60 de persoane au mancat la Manastirea Ivrinezu, iar pana in prezent 20 dintre acestea au ajuns la spital, cu simptome de toxiinfectie alimentara.
Potrivit sursei citate, 14 din cele 20 de persoane se afla la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Constanta, iar celelalte sase la Spitalul Municipal Medgidia.
Din cele 20 de persoane, 18 sunt copii, unii cu varste mai mici de doi ani.
Conducerea DSP Constanta a deschis o ancheta in acest caz, iar o echipa a institutiei va merge la manastire penru a recolta probe din alimentele consumate.
Reprezentantii DSP spun ca manastirile nu au nevoie de autorizatii sanitare pentru a organiza mese pentru pelerini.
Ei bine, se pare ca ar trebui ca de acum incolo sa fie autorizate din punct de vedere sanitar si manastirile, nu doar hotelurile si restaurantele. Cel putin cele care intentioneaza sa hraneasca si pe altii in afara propriilor vietuitori. In fond, se pare ca Doamne-Doamne nu are de gand sa protejeze pelerinii care ajung la manastiri de toxiinfectii alimentare. Are alte griji mai importante, probabil...
Basescu - una alba, una neagra
“Un lucru în privinţa căruia am fost extrem de nemulţumit este repartizarea de bani din buget pe obiective de interese pentru fiecare parlamentar. Să terminăm cu aceste fanariotisme, că ţara nu are bani pentru construirea de biserici... Nu e timpul să construim acum biserici din bani publici, avem alte priorităţi…”
Bravo Basescu, a fost primul gand care mi-a venit in minte. Intr-adevar, asta este presedintele pe care l-am votat in 2004: era cel care a pus umarul, in calitate de primar general, la stoparea monstruozitatii care s-ar fi construit in Parcul Carol.
Dar la a doua citire apare intrebarea: daca acum nu-i momentul pentru a aloca bani publici catre constructia de biserici, inseamna ca altadata o sa fie?!
Mi-as fi dorit mai degraba din partea presedintelui o pozitie de principiu clara: in nici o situatie, chiar daca este criza sau perioada de boom economic, alocarea de bani publici catre constructia de biserici nu este justificata.
Bravo Basescu, a fost primul gand care mi-a venit in minte. Intr-adevar, asta este presedintele pe care l-am votat in 2004: era cel care a pus umarul, in calitate de primar general, la stoparea monstruozitatii care s-ar fi construit in Parcul Carol.
Dar la a doua citire apare intrebarea: daca acum nu-i momentul pentru a aloca bani publici catre constructia de biserici, inseamna ca altadata o sa fie?!
Mi-as fi dorit mai degraba din partea presedintelui o pozitie de principiu clara: in nici o situatie, chiar daca este criza sau perioada de boom economic, alocarea de bani publici catre constructia de biserici nu este justificata.
joi, 12 august 2010
Alta invitatie la film - Biblia Secreta
Acum 2000 de ani intr-un colt al Imperiului Roman un om sfant propovaduieste pacea. Ii hraneste pe saraci, ii vindeca pe cei bolnavi, ii invie pe morti. Adeptii sai il numesc chiar "Dumnezeu". Numele sau este...
luni, 9 august 2010
Bill Maher - Religulous
Partea 1:
Vezi mai multe video din Film
Partea a doua:
Vezi mai multe video din Film
Ultima parte:
Vezi mai multe video din Film
Vezi mai multe video din Film
Partea a doua:
Vezi mai multe video din Film
Ultima parte:
Vezi mai multe video din Film
vineri, 9 iulie 2010
Psihologia Maselor - astazi, despre invatamant
Am gasit recent o carte (publicata la sfarsitul secolului XIX de catre Gustave Le Bon, numita Psihologia Maselor. Este o carte care poate pune multe semne de intrebare celui care o citeste cu mintea deschisa, pur si simplu omul asta a anticipat te obliga sa iti schimbi modul de gandire. Am inteles, citind-o, mult mai multe si despre politica, si despre istorie, si despre religie decat am inteles din oricare alta carte, si o recomand calduros oricui.
Referitor la invatamant, scrie, si asta la sfarsit de secol XIX, dar parca mai actual ca niciodata:
5. Instruirea şi educatia
Printre ideile dominante de prim rang ale timpului nostru se afla şi urmatoarea: instruirea are drept rezultat cert perfectionarea oamenilor şi chiar egalitatea lor. Prin simpla repetare, asertiunea aceasta a sfîrşit prin a deveni una din dogmele cele mai de nezdruncinat ale democratiei. De fapt ar fi greu sa abordăm acum aceasta dogma, aşa cum odinioara era greu sa te atingi de acelea ale bisericii.
Daca apropiem profundele disensiuni religioase şi politice care desbină diversele regiuni ale Frantei şi care sînt îndeosebi o problema de rasa, de tendintele separatiste manifestate în perioada Revolutiei (de la 1789) şi conturate din nou spre sfîrşitul razboiului franco-german (din 1871), vedem ca rasele diferite care subzista pe solul nostru sînt cu totul departe de a fi fuzionat. Centralizarea energica a Revolutiei şi crearea de departamente artificiale destinate sa amestece vechile provincii a fost, desigur, opera sa cea mai utila . Daca descentralizarea de care vorbesc atîta astazi spiritele neprevazatoare ar putea fi creata, ea ar duce fara întîrziere la cele mai sîngeroase discordii. A nu recunoaşte lucrul acesta, este a uita cu totul istoria noastră
Dar asupra acestui punct, ca şi asupra a multe altele, ideile democratice se gasesc în profund dezacord cu datele psihologiei şi ale experientei. Cîtiva filosofi eminenti, îndeosebi Herbert Spencer, nu au avut dificultati prea mari ca sa arate ca instruirea nu-1 face pe om nici mai moral, nici mai fericit, ca ea nu-i schimba instinctele şi pasiunile ereditare şi ca, rau canalizata, poate deveni mai mult primejdioasa decît utila. Statisticienii au confirmat aceste vederi spunîndu-ne ca criminalitatea creşte o data cu generalizarea instruirii, sau cel putin o data cu generalizarea unei anumite instruiri; ca cei mai rai duşmani ai societatii, anarhiştii, se recruteaza adesea dintre laureatii şcolilor. Un magistrat distins, d. Adolphe Guillot, facea observatia ca actualmente există 3000 de criminali, fata de 1000 de analfabeti şi ca, în 50 de ani, criminalitatea a crescut de la 227 la 100 000 de locuitori la 552, înregistrînd, cu alte cuvinte, o creştere de 133 la suta. El şi colaboratorii sai au notat, de asemenea, ca criminalitatea progreseaza în principal în rîndul tinerilor pentru care şcoala gratuita şi obligatorie a înlocuit ucenicia facuta la patron.
Fara îndoiala, nimeni nu a sustinut vreodata ca instruirea bine îndrumata nu ar putea da rezultate practice foarte utile, daca nu pentru a ridica moralitatea, cel putin pentru a dezvolta capacitatile profesionale. Din nefericire, popoarele latine, mai ales de treizeci de ani încoace, şi-au bazat sistemul de instruire pe principii foarte defectuoase şi, în pofida observatiilor unor spirite eminente,
persista în lamenatabilele lor erori. Eu însumi am aratat, în diferite lucrari, ca educatia noastra actuala transforma în duşmani ai societatii un mare numar dintre cei care au primit-o şi recruteaza discipoli pentru cele mai rele forme de socialism.
Primul pericol al acestei educatii — cu deplina justete calificata drept latina — este acela de a se întemeia pe o eroare psihologica fundamentala: primejdia de a-şi imagina ca recitarea de manuale dezvolta inteligenta. In consecinta, ne dam silinta sa învatam cît mai mult posibil şi, de la şcoala primara la doctorat sau concursurile pentru titlul de agregat, tînarul nu face decît sa ingurgiteze continutul cartilor, fara a-şi exersa vreodata judecata proprie şi initiativa.
Instruirea consta, pentru dînsul, în a recita şi a asculta. „Sa înveti lectii, ştii pe dinafara o gramatica sau un compendiu, sa repeti bine, sa imiti la perfectie — scria un fost ministru ai instructiunii publice — o educatie nostima în care orice efort este un act de credinta fata de infailibilitatea dascalului şi care nu face decît sa ne micşoreze şi sa ne faca neputincioşi".
Daca educatia aceasta nu ar fi decît inutila, ne-am putea margini sa ii deplîngem pe nefericitii copii pe care, în locul atîtor lucruri necesare, preferam sa-i învatam genealogia fiilor lui Clotaire, luptele Neustriei şi Austrasiei, ori clasificarile zoologice; dar ea prezinta pericolul mult mai serios de a inspira
celui care a primit-o un dezgust excesiv fata de conditiile în care s-au nascut şi dorinta nestapînita de a evada din aceste conditii. Muncitorul nu mai vrea sa fie muncitor, taranul nu mai vrea sa fie taran, iar ultimul dintre burghezi nu vede pentru fiii sai alta cariera posibila decît functiile cu leafa de la stat. In loc sa-i pregateasc pe oameni pentru viata, şcoala nu-i pregateşte decît pentru functii publice în care reuşita nu cere nici o sclipire de initiativa , în josul scarii sociale, ea creeaza aceste armate de proletari nemultumiti de soarta lor şi mereu gata de revolta ; sus, burghezia noastra frivola , sceptica şi credula totodata, impregnata de o încredere superstitioas în statul-providenta pe care, totuşi, mereu îl vorbeşte de rau, învinovatind întotdeauna guvernul de propriile ei greşeli şi incapabila sa întreprinda ceva fara intervenia autoritatii.
Statul, care fabrica cu ajutorul manualelor pe toti aceşti posesori de diploma, nu poate folosi decît un mic numar dintre dînşii, lasîndu-i prin forta împrejurarilor pe ceilalti fara slujba . E nevoit deci sa se resemneze a-i hrani pe cei dintai şi de a-i avea drept inamici pe ceilalti. Din vîrful şi pîna la baza piramidei sociale, masa formidabil a posesorilor de diplome asediaz astazi slujbele. Un negustor poate foarte greu gasi un agent pe care sa-1 trimit ca reprezentant în colonii, pe cînd posturi oficiale din cele mai modeste sînt solicitate de mii de candidati. Numai departamentul Senei numara 20 000 de institutori şi institutoare fara posturi, care, dispretuind ogoarele şi atelierele, se adreseaza statului ca sa le asigure existenta
Achizitia de cunoştinte inutilizabile este un mijloc sigur de a transforma omul în revoltat.
Evident, este prea tîrziu spre a mai înfrunta un asemenea curent. Doar experienta, cea din urma educatoare a popoarelor, îşi va lua sarcina de a ne dezvalui greşeala. Numai ea va şti sa dovedeasca necesitatea înlocuirii odioaselor noastre manuale, a jalnicelor noastre concursuri printr-o instruire profesionala capabila sa readuca tineretul pe ogoare, în ateliere, în intreprinderile din colonii, astazi în stare de delasare.
Aceasta instruire profesionala, atît de ceruta astazi de toate spiritele luminate, a fost aceea primita odinioara de parintii noştri şi pe care au ştiut s-o pastreze popoarele care domina azi lumea prin vointa, initiativa şi spiritul lor întreprinzator.
Poate ca am putea sa acceptam toate inconvenientele educatiei noastre clasice daca ea nu ar face decît declasati şi nemultumiti, daca achizitia superficiala a atîtor cunoştinte şi recitarea perfecta a atitor manuale ar ridica nivelul inteligentei. Dar obtine ea realmente acest rezultat? Vai, nu! Judecata, experienta, initiativa, caracterul sînt conditiile succesului în viata şi nu din carti se învata ele.
Cartile sînt dictionare de consultat cu folos, dar din care este absolut de prisos sa înmagazinezi în cap lungi fragmente.
Fenomenul nu este, de altfel, specific popoarelor latine; îl observam şi în China, condusa şi ea de o solida ierarhie de mandarini şi unde mandarinatul se obtine tot prin concurs, pentru care singura proba este recitarea imperturbabila din groase manuale. Armata ştiutorilor de carte fara slujba este considerata astazi în China o veritabila calamitate nationala. La fel în India, unde, dupa ce englezii au deschis şcoli, nu pentru a educa, ca în Anglia, ci pur şi simplu spre a-i instrui pe indigeni, s-a format o clasa speciala de ştiutori de carte, Babu, care, atunci cînd nu pot cuceri o pozitie, devin duşmanii ireconciliabili ai puterii engleze. La toti aceşti Babu„ prevazuti sau nu cu slujbe, cel dintîi efect al instruirii a fost scaderea enorma a nivelului lor de moralitate. Am insistat pe larg asupra acestui aspect în cartea mea Les civilisations de Vinde. Toti autorii care au vizitat marea peninsula au constatat acelaşi lucru.
Instruirea profesionala poate dezvolta inteligenta într-o masura care scapa cu totul instruirii clasice.
„Ideile nu se formeaza decît în mediul lor natural şi normal; ceea ce face sa se dezvolte germenul lor sînt nenumraratele impresii sensibile pe care tînarul le recepteaza zi de zi în atelier, în mina, la tribunal, în biroul notarului, pe şantier, în spital, la vederea uneltelor, materialelor şi operatiilor, în prezenta clientilor, a muncitorilor, a muncii, a lucrului bine sau rau facut, costisitor sau lucrativ: iar micile perceptii specifice ale ochilor, urechii, mîinilor şi chiar mirosului, care, primite involuntar şi elaborate în taină, organizeaza în el spre a-i sugera mai devreme sau mai tîrziu cutare combinatie noua, cutare simplificare, economie, perfectionare sau inventie. De toate aceste contacte pretioase, de toate aceste elemente asimilabile şi indispensabile tînarul francez este lipsit tocmai în anii vîrstei rodnice: şapte sau opt ani el este sechestrat într-o şcoala, departe de experienta directa şi personala care i-ar fi dat notiunea exacta şi vie a lucrurilor, a oamenilor şi diferitelor moduri de a lucra cu toate acestea.
...Cel putin noua din zece şi-au pierdut timpul şi eforturile, mai multi ani din viata, anii cei mai eficaci, mai importanti sau chiar decisivi: tineti cont ca mai putini de jumatate sau doua treimi din elevi se prezinta la examen, vreau sa spun refuzatii; apoi, dintre admişi, gradati, posesori de brevete şi diplome, încă o jumatate sau doua treimi, sunt surmenatii. Li s-a pretins prea mult cerîndu-li-se ca în cutare zi, pe un scaun sau în fata unui tablou, sa fie, timp de doua ore şi pentru un grup de ştiinte, repertorii vii ale întregii cunoaşteri umane; într-adevar, ei au fost aceasta, sau au fost cu aproximatie, în acea zi, timp de doua ore; dar, o luna mai tîrziu, nu mai sînt; nu ar mai putea sustine un nou examen; achizitiile lor, prea numeroase şi copleşitoare, luneca neîncetat în afara spiritului lor şi noi achizitii nu mai fac.
Vigoarea lor mentala a cedat; seva fecunda a secat; apare omul facut şi adesea acesta este un om sfîrşit.
Acesta, aşezat, casatorit, resemnat sa se învîrteasc în cerc, la nesfîrşit în acelaşi cerc, cantoneaza în oficiul sau restrîns; îşi îndeplineşte slujba corect, nimic mai mult. Randament mediocru; cu siguranta, încasarile nu echilibreaza cheltuielile.
In Anglia şi în America, unde, ca odinioara în Franta de dinainte de 1789, se foloseşte procedeul invers, randamentul obtinut este egal sau superior. La ei învatatura nu provine din carti, ci din lucrurile înseşi. Inginerul, de exemplu, formîndu-se într-un atelier şi niciodata într-o şcoala , fiecare poate ajunge exact la gradul pe care îl comporta inteligenta sa, muncitor sau contramaistru în caz ca este incapabil sa mearga mai departe, inginer daca aptitudinile sale i-o permit. De altminteri este un procedeu democratic şi util societ ii, în contrast cu acela care face sa depinda întreaga cariera a unui individ de un concurs de cîteva ore, sustinut la vîrsta de 18 sau 20 de ani.
„In spital, în mina, în manufactura, la arhitect, la omul legii, elevul, primit de foarte tînar, îşi face ucenicia şi stagiul, cam ca noi un secretar de birou de avocatura sau un ucenic într-ale picturii în atelierul sau. In prealabil, înainte de a intra, a putut urma vreun curs general şi sumar, spre a avea gata cadrul depozitarii observatiilor pe care urmeaza a le face de îndata. Cu toate acestea, cel mai adesea la îndemîna sa se afla cîteva cursuri tehnice pe care le va putea frecventa în orele libere, spre a coordona treptat experientele cotidiene pe care le face. Sub un asemenea regim, capacitatea practic creşte şi se dezvolta de la sine, exact în masura pe care o comporta facultatile elevului şi în directia impusa de viitoarea sa ocupatie, de munca special la care vrea sa se adapteze înca din prezent. In felul acesta, în Anglia şi Statele Unite tînarul ajunge repede sa dea tot ceea ce poate da de la vîrsta de 25 de ani şi chiar mai curînd, daca are substanta şi fondul de rigoare, el este nu doar un executant util, ci şi un întreprinzator spontan, nu numai un angrenaj, ci şi un motor.
In Franta, unde a prevalat procedeul invers şi unde, cu fiecare generatie, devine tot mai chinezesc, totalul fortelor pierdute este enorm.
„La trei etaje ale instruirii, pentru copii, adolescenti şi tineret, pregatirea teoretica şi şcolara în banci, cu ajutorul carfilor,s-a prelungit şi s-a supraîncarcat în vederea examenului de absolvire, de grad, de diploma , exclusiv în scopui acesta şi cu ajutorul celor mai rele mijloace, prin aplicarea unui regim
antinatural şi antisocial, prin întîrzierea excesiva a uceniciei practice, prin internat, antrenament artificial şi îndopare mecanica, prin surmenare, fara a se tine seama de viitor, de vîrsta adulta şi de ocupatiile viguroase carora barbatul va trebui sa le fac fata, facîndu-se abstract ie de lumea reala în care tînarul va intra, de societatea ambianta la care trebuie sa-1 adaptam sau sa-l resemnam anticipat, de conflictul uman în care, spre a se apara şi a se tine în picioare, el trebuie, în prealabil, echipat, înarmat, exersat, calit. Aceasta echipare indispensabila, aceasta achizitie mai importanta decît toate celelalte, aceasta soliditate a bunului simt, a vointei şi nervilor şcolile noastre nu o dau; cu totul pe de-a-ndoaselea, departe de a-1 califica, ele îl descalifica în ceea ce priveşte conditia sa viitoare şi definitiva. In consecinta , intrarea sa în lume şi primii paşi pe terenul actiunii practice nu sînt, cel mai adesea, decît, o suita de caderi dureroase; tînarul ramîne cu moartea în suflet, doborît pentru multa vreme, uneori estropiat pe totdeauna. Este o încercare aspra şi primejdioasa ; echilibrul moral şi mental se altereaz în aceast încercare şi exista riscul de a nu se mai putea restabili; deziluzia a şi venit, prea brusc şi prea total; deceptiile au fost prea mari şi amaraciunile prea grele"
Ne-am îndepartat, în cele de mai sus, de psihologia multimilor? Cu certitudine nu. Spre a întelege ideile, credintele care germineaza azi şi care vor aparea mîine, trebuie sa ştim cum a fost pregatit terenul. Invatura data tineretului dintr-o tara permite sa se prevada întrucîtva destinele acelei tari. Educatia generatiei actuale justifica previziunile cele mai sumbre. In parte, cu ajutorul instruirii şi educatiei se amelioreaza sau se altereaza sufletul multimilor. Era deci necesar sa aratam cum sistemul actual 1-a fasonat şi cum masa indiferentilor şi a neutrilor a devenit progresiv o imensa armata de nemultumiti, gata sa urmeze toate sugestiile utopiştilor şi retorilor. Şcoala formeaza astazi nemultumiti, anarhişti şi pregateşte pentru popoarele latine timpurile decadentei. Educatia este singurul nostru mijloc de a actiona putin asupra sufletului unui popor. Este profund întristator faptul ca' aproape nimeni în Franta nu a putut ajunge sa înteleaga ce redutabil element de decadenţă constituie învatamîntul nostru actual. In loc sa înalte tineretul, el îl înjoseşte şi îl perverteşte
Scuze pentru lungimea pasajului si pentru calitatea transcrierii, este dupa un scan...
Referitor la invatamant, scrie, si asta la sfarsit de secol XIX, dar parca mai actual ca niciodata:
5. Instruirea şi educatia
Printre ideile dominante de prim rang ale timpului nostru se afla şi urmatoarea: instruirea are drept rezultat cert perfectionarea oamenilor şi chiar egalitatea lor. Prin simpla repetare, asertiunea aceasta a sfîrşit prin a deveni una din dogmele cele mai de nezdruncinat ale democratiei. De fapt ar fi greu sa abordăm acum aceasta dogma, aşa cum odinioara era greu sa te atingi de acelea ale bisericii.
Daca apropiem profundele disensiuni religioase şi politice care desbină diversele regiuni ale Frantei şi care sînt îndeosebi o problema de rasa, de tendintele separatiste manifestate în perioada Revolutiei (de la 1789) şi conturate din nou spre sfîrşitul razboiului franco-german (din 1871), vedem ca rasele diferite care subzista pe solul nostru sînt cu totul departe de a fi fuzionat. Centralizarea energica a Revolutiei şi crearea de departamente artificiale destinate sa amestece vechile provincii a fost, desigur, opera sa cea mai utila . Daca descentralizarea de care vorbesc atîta astazi spiritele neprevazatoare ar putea fi creata, ea ar duce fara întîrziere la cele mai sîngeroase discordii. A nu recunoaşte lucrul acesta, este a uita cu totul istoria noastră
Dar asupra acestui punct, ca şi asupra a multe altele, ideile democratice se gasesc în profund dezacord cu datele psihologiei şi ale experientei. Cîtiva filosofi eminenti, îndeosebi Herbert Spencer, nu au avut dificultati prea mari ca sa arate ca instruirea nu-1 face pe om nici mai moral, nici mai fericit, ca ea nu-i schimba instinctele şi pasiunile ereditare şi ca, rau canalizata, poate deveni mai mult primejdioasa decît utila. Statisticienii au confirmat aceste vederi spunîndu-ne ca criminalitatea creşte o data cu generalizarea instruirii, sau cel putin o data cu generalizarea unei anumite instruiri; ca cei mai rai duşmani ai societatii, anarhiştii, se recruteaza adesea dintre laureatii şcolilor. Un magistrat distins, d. Adolphe Guillot, facea observatia ca actualmente există 3000 de criminali, fata de 1000 de analfabeti şi ca, în 50 de ani, criminalitatea a crescut de la 227 la 100 000 de locuitori la 552, înregistrînd, cu alte cuvinte, o creştere de 133 la suta. El şi colaboratorii sai au notat, de asemenea, ca criminalitatea progreseaza în principal în rîndul tinerilor pentru care şcoala gratuita şi obligatorie a înlocuit ucenicia facuta la patron.
Fara îndoiala, nimeni nu a sustinut vreodata ca instruirea bine îndrumata nu ar putea da rezultate practice foarte utile, daca nu pentru a ridica moralitatea, cel putin pentru a dezvolta capacitatile profesionale. Din nefericire, popoarele latine, mai ales de treizeci de ani încoace, şi-au bazat sistemul de instruire pe principii foarte defectuoase şi, în pofida observatiilor unor spirite eminente,
persista în lamenatabilele lor erori. Eu însumi am aratat, în diferite lucrari, ca educatia noastra actuala transforma în duşmani ai societatii un mare numar dintre cei care au primit-o şi recruteaza discipoli pentru cele mai rele forme de socialism.
Primul pericol al acestei educatii — cu deplina justete calificata drept latina — este acela de a se întemeia pe o eroare psihologica fundamentala: primejdia de a-şi imagina ca recitarea de manuale dezvolta inteligenta. In consecinta, ne dam silinta sa învatam cît mai mult posibil şi, de la şcoala primara la doctorat sau concursurile pentru titlul de agregat, tînarul nu face decît sa ingurgiteze continutul cartilor, fara a-şi exersa vreodata judecata proprie şi initiativa.
Instruirea consta, pentru dînsul, în a recita şi a asculta. „Sa înveti lectii, ştii pe dinafara o gramatica sau un compendiu, sa repeti bine, sa imiti la perfectie — scria un fost ministru ai instructiunii publice — o educatie nostima în care orice efort este un act de credinta fata de infailibilitatea dascalului şi care nu face decît sa ne micşoreze şi sa ne faca neputincioşi".
Daca educatia aceasta nu ar fi decît inutila, ne-am putea margini sa ii deplîngem pe nefericitii copii pe care, în locul atîtor lucruri necesare, preferam sa-i învatam genealogia fiilor lui Clotaire, luptele Neustriei şi Austrasiei, ori clasificarile zoologice; dar ea prezinta pericolul mult mai serios de a inspira
celui care a primit-o un dezgust excesiv fata de conditiile în care s-au nascut şi dorinta nestapînita de a evada din aceste conditii. Muncitorul nu mai vrea sa fie muncitor, taranul nu mai vrea sa fie taran, iar ultimul dintre burghezi nu vede pentru fiii sai alta cariera posibila decît functiile cu leafa de la stat. In loc sa-i pregateasc pe oameni pentru viata, şcoala nu-i pregateşte decît pentru functii publice în care reuşita nu cere nici o sclipire de initiativa , în josul scarii sociale, ea creeaza aceste armate de proletari nemultumiti de soarta lor şi mereu gata de revolta ; sus, burghezia noastra frivola , sceptica şi credula totodata, impregnata de o încredere superstitioas în statul-providenta pe care, totuşi, mereu îl vorbeşte de rau, învinovatind întotdeauna guvernul de propriile ei greşeli şi incapabila sa întreprinda ceva fara intervenia autoritatii.
Statul, care fabrica cu ajutorul manualelor pe toti aceşti posesori de diploma, nu poate folosi decît un mic numar dintre dînşii, lasîndu-i prin forta împrejurarilor pe ceilalti fara slujba . E nevoit deci sa se resemneze a-i hrani pe cei dintai şi de a-i avea drept inamici pe ceilalti. Din vîrful şi pîna la baza piramidei sociale, masa formidabil a posesorilor de diplome asediaz astazi slujbele. Un negustor poate foarte greu gasi un agent pe care sa-1 trimit ca reprezentant în colonii, pe cînd posturi oficiale din cele mai modeste sînt solicitate de mii de candidati. Numai departamentul Senei numara 20 000 de institutori şi institutoare fara posturi, care, dispretuind ogoarele şi atelierele, se adreseaza statului ca sa le asigure existenta
Achizitia de cunoştinte inutilizabile este un mijloc sigur de a transforma omul în revoltat.
Evident, este prea tîrziu spre a mai înfrunta un asemenea curent. Doar experienta, cea din urma educatoare a popoarelor, îşi va lua sarcina de a ne dezvalui greşeala. Numai ea va şti sa dovedeasca necesitatea înlocuirii odioaselor noastre manuale, a jalnicelor noastre concursuri printr-o instruire profesionala capabila sa readuca tineretul pe ogoare, în ateliere, în intreprinderile din colonii, astazi în stare de delasare.
Aceasta instruire profesionala, atît de ceruta astazi de toate spiritele luminate, a fost aceea primita odinioara de parintii noştri şi pe care au ştiut s-o pastreze popoarele care domina azi lumea prin vointa, initiativa şi spiritul lor întreprinzator.
Poate ca am putea sa acceptam toate inconvenientele educatiei noastre clasice daca ea nu ar face decît declasati şi nemultumiti, daca achizitia superficiala a atîtor cunoştinte şi recitarea perfecta a atitor manuale ar ridica nivelul inteligentei. Dar obtine ea realmente acest rezultat? Vai, nu! Judecata, experienta, initiativa, caracterul sînt conditiile succesului în viata şi nu din carti se învata ele.
Cartile sînt dictionare de consultat cu folos, dar din care este absolut de prisos sa înmagazinezi în cap lungi fragmente.
Fenomenul nu este, de altfel, specific popoarelor latine; îl observam şi în China, condusa şi ea de o solida ierarhie de mandarini şi unde mandarinatul se obtine tot prin concurs, pentru care singura proba este recitarea imperturbabila din groase manuale. Armata ştiutorilor de carte fara slujba este considerata astazi în China o veritabila calamitate nationala. La fel în India, unde, dupa ce englezii au deschis şcoli, nu pentru a educa, ca în Anglia, ci pur şi simplu spre a-i instrui pe indigeni, s-a format o clasa speciala de ştiutori de carte, Babu, care, atunci cînd nu pot cuceri o pozitie, devin duşmanii ireconciliabili ai puterii engleze. La toti aceşti Babu„ prevazuti sau nu cu slujbe, cel dintîi efect al instruirii a fost scaderea enorma a nivelului lor de moralitate. Am insistat pe larg asupra acestui aspect în cartea mea Les civilisations de Vinde. Toti autorii care au vizitat marea peninsula au constatat acelaşi lucru.
Instruirea profesionala poate dezvolta inteligenta într-o masura care scapa cu totul instruirii clasice.
„Ideile nu se formeaza decît în mediul lor natural şi normal; ceea ce face sa se dezvolte germenul lor sînt nenumraratele impresii sensibile pe care tînarul le recepteaza zi de zi în atelier, în mina, la tribunal, în biroul notarului, pe şantier, în spital, la vederea uneltelor, materialelor şi operatiilor, în prezenta clientilor, a muncitorilor, a muncii, a lucrului bine sau rau facut, costisitor sau lucrativ: iar micile perceptii specifice ale ochilor, urechii, mîinilor şi chiar mirosului, care, primite involuntar şi elaborate în taină, organizeaza în el spre a-i sugera mai devreme sau mai tîrziu cutare combinatie noua, cutare simplificare, economie, perfectionare sau inventie. De toate aceste contacte pretioase, de toate aceste elemente asimilabile şi indispensabile tînarul francez este lipsit tocmai în anii vîrstei rodnice: şapte sau opt ani el este sechestrat într-o şcoala, departe de experienta directa şi personala care i-ar fi dat notiunea exacta şi vie a lucrurilor, a oamenilor şi diferitelor moduri de a lucra cu toate acestea.
...Cel putin noua din zece şi-au pierdut timpul şi eforturile, mai multi ani din viata, anii cei mai eficaci, mai importanti sau chiar decisivi: tineti cont ca mai putini de jumatate sau doua treimi din elevi se prezinta la examen, vreau sa spun refuzatii; apoi, dintre admişi, gradati, posesori de brevete şi diplome, încă o jumatate sau doua treimi, sunt surmenatii. Li s-a pretins prea mult cerîndu-li-se ca în cutare zi, pe un scaun sau în fata unui tablou, sa fie, timp de doua ore şi pentru un grup de ştiinte, repertorii vii ale întregii cunoaşteri umane; într-adevar, ei au fost aceasta, sau au fost cu aproximatie, în acea zi, timp de doua ore; dar, o luna mai tîrziu, nu mai sînt; nu ar mai putea sustine un nou examen; achizitiile lor, prea numeroase şi copleşitoare, luneca neîncetat în afara spiritului lor şi noi achizitii nu mai fac.
Vigoarea lor mentala a cedat; seva fecunda a secat; apare omul facut şi adesea acesta este un om sfîrşit.
Acesta, aşezat, casatorit, resemnat sa se învîrteasc în cerc, la nesfîrşit în acelaşi cerc, cantoneaza în oficiul sau restrîns; îşi îndeplineşte slujba corect, nimic mai mult. Randament mediocru; cu siguranta, încasarile nu echilibreaza cheltuielile.
In Anglia şi în America, unde, ca odinioara în Franta de dinainte de 1789, se foloseşte procedeul invers, randamentul obtinut este egal sau superior. La ei învatatura nu provine din carti, ci din lucrurile înseşi. Inginerul, de exemplu, formîndu-se într-un atelier şi niciodata într-o şcoala , fiecare poate ajunge exact la gradul pe care îl comporta inteligenta sa, muncitor sau contramaistru în caz ca este incapabil sa mearga mai departe, inginer daca aptitudinile sale i-o permit. De altminteri este un procedeu democratic şi util societ ii, în contrast cu acela care face sa depinda întreaga cariera a unui individ de un concurs de cîteva ore, sustinut la vîrsta de 18 sau 20 de ani.
„In spital, în mina, în manufactura, la arhitect, la omul legii, elevul, primit de foarte tînar, îşi face ucenicia şi stagiul, cam ca noi un secretar de birou de avocatura sau un ucenic într-ale picturii în atelierul sau. In prealabil, înainte de a intra, a putut urma vreun curs general şi sumar, spre a avea gata cadrul depozitarii observatiilor pe care urmeaza a le face de îndata. Cu toate acestea, cel mai adesea la îndemîna sa se afla cîteva cursuri tehnice pe care le va putea frecventa în orele libere, spre a coordona treptat experientele cotidiene pe care le face. Sub un asemenea regim, capacitatea practic creşte şi se dezvolta de la sine, exact în masura pe care o comporta facultatile elevului şi în directia impusa de viitoarea sa ocupatie, de munca special la care vrea sa se adapteze înca din prezent. In felul acesta, în Anglia şi Statele Unite tînarul ajunge repede sa dea tot ceea ce poate da de la vîrsta de 25 de ani şi chiar mai curînd, daca are substanta şi fondul de rigoare, el este nu doar un executant util, ci şi un întreprinzator spontan, nu numai un angrenaj, ci şi un motor.
In Franta, unde a prevalat procedeul invers şi unde, cu fiecare generatie, devine tot mai chinezesc, totalul fortelor pierdute este enorm.
„La trei etaje ale instruirii, pentru copii, adolescenti şi tineret, pregatirea teoretica şi şcolara în banci, cu ajutorul carfilor,s-a prelungit şi s-a supraîncarcat în vederea examenului de absolvire, de grad, de diploma , exclusiv în scopui acesta şi cu ajutorul celor mai rele mijloace, prin aplicarea unui regim
antinatural şi antisocial, prin întîrzierea excesiva a uceniciei practice, prin internat, antrenament artificial şi îndopare mecanica, prin surmenare, fara a se tine seama de viitor, de vîrsta adulta şi de ocupatiile viguroase carora barbatul va trebui sa le fac fata, facîndu-se abstract ie de lumea reala în care tînarul va intra, de societatea ambianta la care trebuie sa-1 adaptam sau sa-l resemnam anticipat, de conflictul uman în care, spre a se apara şi a se tine în picioare, el trebuie, în prealabil, echipat, înarmat, exersat, calit. Aceasta echipare indispensabila, aceasta achizitie mai importanta decît toate celelalte, aceasta soliditate a bunului simt, a vointei şi nervilor şcolile noastre nu o dau; cu totul pe de-a-ndoaselea, departe de a-1 califica, ele îl descalifica în ceea ce priveşte conditia sa viitoare şi definitiva. In consecinta , intrarea sa în lume şi primii paşi pe terenul actiunii practice nu sînt, cel mai adesea, decît, o suita de caderi dureroase; tînarul ramîne cu moartea în suflet, doborît pentru multa vreme, uneori estropiat pe totdeauna. Este o încercare aspra şi primejdioasa ; echilibrul moral şi mental se altereaz în aceast încercare şi exista riscul de a nu se mai putea restabili; deziluzia a şi venit, prea brusc şi prea total; deceptiile au fost prea mari şi amaraciunile prea grele"
Ne-am îndepartat, în cele de mai sus, de psihologia multimilor? Cu certitudine nu. Spre a întelege ideile, credintele care germineaza azi şi care vor aparea mîine, trebuie sa ştim cum a fost pregatit terenul. Invatura data tineretului dintr-o tara permite sa se prevada întrucîtva destinele acelei tari. Educatia generatiei actuale justifica previziunile cele mai sumbre. In parte, cu ajutorul instruirii şi educatiei se amelioreaza sau se altereaza sufletul multimilor. Era deci necesar sa aratam cum sistemul actual 1-a fasonat şi cum masa indiferentilor şi a neutrilor a devenit progresiv o imensa armata de nemultumiti, gata sa urmeze toate sugestiile utopiştilor şi retorilor. Şcoala formeaza astazi nemultumiti, anarhişti şi pregateşte pentru popoarele latine timpurile decadentei. Educatia este singurul nostru mijloc de a actiona putin asupra sufletului unui popor. Este profund întristator faptul ca' aproape nimeni în Franta nu a putut ajunge sa înteleaga ce redutabil element de decadenţă constituie învatamîntul nostru actual. In loc sa înalte tineretul, el îl înjoseşte şi îl perverteşte
Scuze pentru lungimea pasajului si pentru calitatea transcrierii, este dupa un scan...
vineri, 21 mai 2010
Educatia crestina
Metodele de educatie crestine:
Pilde 13:24: Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme.
Pilde 23:13: Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare.
Pilde 13:24: Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme.
Pilde 23:13: Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)