Mos Craciun

Să ne imaginăm o lume fără Moş Crăciun.

Atenţie, nu o lume SF lipsită de sensibilitate, în care părinţii sunt cyborgi fără fantezie şi fără sentimente. Vorbesc despre o lume normală, ca a noastră, cu părinţi iubitori şi sensibili, care fac cadouri copiilor cu diverse ocazii (ba chiar şi aşa, pur şi simplu, din dragoste, fără vreo ocazie specială). O lume în care părinţii şi bunicii spun copiilor basme minunate şi poveşti fantastice, stimulându-le imaginaţia. Exact ca în lumea noastră. Singura diferenţă este că în lumea aceasta imaginară, în seara de 24 decembrie adulţii spun copiilor „Iată, cadourile astea frumoase sunt de la părinţii tăi, care te iubesc!” în loc de „Iată, cadourile astea sunt de la un bătrân care locuieşte la Polul Nord!”

Cu ce ar fi mai urâtă lumea aceasta decât lumea noastră reală? Ce i-ar lipsi? De ce ar fi văduviţi copiii acelei lumi?

Să vedem:

1. Pe la 6-8 ani, copiii nu vor suferi deziluzia aflării adevărului despre Moş Crăciun. (O deziluzie minoră, dar cu ce-i mai bună prezenţa decât absenţa ei?)

2. Fundamentele eticii se clădesc la copil pe altceva decât pe socoteala „Dacă eşti cuminte, Moşu' îţi aduce cadouri! Dacă nu, nu!” -- posibil pe respectul pentru părinţi, pentru reguli etc.

3. Părinţii nu-şi mint copiii. Puţin mai puţină minciună pe lume...

4. Părinţii nu-şi batjocoresc copiii: a-i induce în eroare, fabricând indicii false (urme pe zăpadă, funingine pe lângă horn, paharul de lapte gol, prăjiturica mâncată, cadourile sub brad etc. -- toate prezentate drept „dovezi”) şi mergând adeseori chiar până la deghizare fizică, înseamnă a-i incapacita cognitiv în mod deliberat. Aceasta este o batjocură. Scopul pare a fi amuzamentul pe seama credulităţii copilului, incapabil să vadă prin ţesătura de minciuni urzită de adulţi. E ca şi cum i-ai pune piedică doar ca să te amuzi „Ia uite cât de scump e, cum cade!”... E josnic şi degradant.

5. Există premisele unei încrederi mai temeinice a copiilor în părinţii lor (şi după vârsta de 8 ani) -- când afli că ai fost victima unei farse, a unei mistificări elaborate, parcă nu mai poţi avea aceeaşi încredere ca înainte în autorii minciunii, nu? (Tendinţa poate fi subtilă, neconştientizată.)

Voi, ca adulţi, cum v-aţi simţi aflând că ideea unui personaj îmbrăcat în albastru, cu şapcă şi geantă, responsabil de aducerea scrisorilor, e o farsă a rudelor, prietenilor şi cunoscuţilor, care v-au minţit până acum înscenând fiecare „întâlnire cu poştaşul” şi păcălindu-vă cu tot felul de indicii fabricate? Cum ar fi afectată încrederea voastră faţă de soţ/soţie/prieten/prietenă ştiind că au participat la această minciună -- ba chiar au fost principalii regizori ai ei? Câtă greutate ar avea argumentul „Dar erai aşa de drăguţ, cum credeai tu că vine poştaşul...”?

6. Încrederea copilului în propria judecată nu intră în conflict cu autoritatea adulţilor (care adeseori susţin minciuna existenţei lui Moş Crăciun şi după ce inteligenţa copilului începe să-i spună că nu-i aşa).

Cam asta ar avea de pierdut copiii din lumea imaginară fără-de-Moş-Crăciun... Aşa, la o primă vedere.

Mie mi se pare o lume preferabilă lumii noastre.

Precizare: În lumea imaginară fără-de-Moş-Crăciun nu lipseşte povestea lui Moş Crăciun. Tuturor copiilor li se spune basmul cu Moşul de la Polul Nord, cu sanie şi reni, care face Hohohooo! şi aduce cadouri copiilor cuminţi... Dar -- ca şi în cazurile Albă-ca-Zăpada, Cenuşăreasa, Făt Frumos, Harap Alb etc. -- totul rămâne la nivelul de poveste, de imaginar, copiilor neservindu-li-se „indicii” cu privire la existenţa reală a personajului. Fantezia are rolul ei, nimeni nu vrea s-o alunge sau s-o limiteze; este loc în lumea aceasta pe care vi-o propun chiar de scenete în care un adult se costumează în Moş Crăciun, ţine copii pe genunchi, le ascultă poeziile şi le împarte cadouri. Nu-i nicio problemă atâta timp cât nimeni nu încearcă să vândă reprezentaţia aceasta drept realitate.


Un ultim argument: Să ne imaginăm o lume în care Guvernul a hotărât să împartă în fiecare an cadouri copiilor. Practic, părinţii se prezintă la ghişee special amenajate şi, pe baza buletinului de identitate, ridică pachetele cu cadouri pe care le duc apoi acasă copiilor. Cetăţenii au inventat o poveste în spatele acestei realităţi -- le spun copiilor că aceste cadouri vin de la un Moş ce locuieşte la Polul Nord. Dar la un moment dat cineva vine cu o altă propunere: În loc de povestea cu Moşul, haideţi să-i minţim pe copii că aceste cadouri vin de la părinţi.

Gândiţi-vă, dintre cele două minciuni, care este mai benefică emoţional pentru copil?

După ce aţi analizat şi-aţi comparat cele două variante şi v-aţi convins că a doua este superioară chiar şi privită ca o minciună (abstracţie deci făcând de adevăr), vin şi vă spun: ei bine, în plus aceasta mai este şi adevărată!


Eu unul m-am simţit extrem de inconfortabil cu ideea de a-mi minţi fetiţa de doi ani cu privire la existenţa lui Moş Crăciun. Asta se întâmpla anul trecut. Acum, când are aproape trei ani, mi-am dat seama că nu pot efectiv face chestia asta: mi se pare degradant pentru mine şi jignitor pentru ea. Nu pot să-i joc farsa aceasta -- mai ales unei persoane de a cărei formare mentală şi intelectuală sunt răspunzător! Aşa că anul acesta am chemat-o să asiste la costumarea lui Moş Crăciun, ca să ştie că personajul nu e vreun străin. Şi nu s-a întâmplat nicio catastrofă, tot show-ul a decurs normal (după părerea mea).

Voi ce părere aveţi?

Este imoral să-ţi minţi copilul (de orice vârstă) cu privire la existenţa lui Moş Crăciun?

Preluare de aici

Din nou despre botez

Pledoarie pentru avort - J.J.Thompson

Citeste cartea online 5 Thompson - o Pledoarie Pentru Avort

Lectie de viata

De data asta, nimic despre religie. O lectie de viata.

Open Mindedness

Multi ii acuza pe cei care resping teoriile fantasmagorice gen religie, astrologie, vrajitorie, descantece, spiritism si altele de genul asta, ca ar da dovada de o "minte inchisa". Si ca ar trebui sa fie mai "open-minded"...

Dar ce inseamna, de fapt, aceasta expresie?

Sa ne asezam comozi si sa urmarim in continuare filmul:

Inchizitia Orientala

Suntem, de multe ori, martorii unei afisate superiroritati a crestinilor ortodocsi din jur care pretin ca in ortodoxie nu au existat cruciade, inchizitie sau alte manifestari de gen care are apartine in totalitate "ereticilor" catolici.

Insa faptul ca ei nu cunosc un anumit lucru nu inseamna ca acel lucru nu exista. Sa citim impreuna dintr-o lucrare scrisa chiar de (cinste lui!) un ortodox, despre inchizitia orientala:

Antichitatea şi Evul Mediu
pr. Ioan Bota

PARTEA II
EVUL MEDIU (800-1517)

33. INCHIZIŢIA ORIENTALĂ

Originile Inchiziţiei, ca instituţie bisericească juridică şi canonică, sunt în Orient, unde au fost şi cele mai mari şi mai multe erezii. În urma condamnării lui Arie, de către Conciliul I ecumenic din Niceea (Asia Mică), anul 325 , acesta este exilat de către împăratul Constantin cel Mare (306-337) în Teona de Marmarica, Secondus de Ptolemaida în Iliric, iar de Eusebiu de Nicomedia şi Teognis de Niceea în Gallia. Împăratul Constantin dădu o constituţie împotriva ereticilor: novatieni, valentinieni, marcioniii, paulieni şi catafrigieni, îndemnându-i să se lase de erezie. Cărţile să le fie arse şi cei arestaţi să fie cercetaţi cu grijă.

În 381, împăratul Teodosie I (379-395) a oprit adunările ereticilor, iar în 382 a condamnat la moarte pe encratiţi, sacefori şi aquari. În 389 acelaşi Teodosie I a făcut o lege ca arienii să nu mai aibă drept de moştenire. În 395, împăratul Arcadie (395-408) a întărit legile făcute de Teodosie împotriva ereticilor.

În 416, Teodosie II (408-450) a făcut o lege ca toţi ereticii să nu mai aibă drept de moştenire. În 431, aplicând sentinţa Conciliului ecumenic III din Efes, exilează pe Nestorie în Thasus. În 451, Conciliul IV ecumenic de la Calcedon a depus pe ereticul Dioscor, episcopul Alexandriei, şi l-a exilat la Gangres, unde a şi murit în 454. În 518, împăratul Iustin l-a exilat pe episcopul monofizit Filoxen de Mabbough, care a murit în exil, în 523.

În 521, episcopii Isaia din Rhodos şi Alexandru din Diospoli au fost omorâţi pentru păcate împotriva naturii. În 534, împăratul Iustin a condamnat la moarte pe manihei şi pe ademenitorii la erezie. Tot cu moartea au fost pedepsiţi pentru sudalmă (70. cf. Procopiu de Cezareea, Historia arcana, ed. Bonn, 1838, p. 73) toţi cei vinovaţi.

Împăratul Iustinian, în 690, a poruncit să fie arşi pe rug paulicienii, între care şi şeful lor Simeon (71. Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Române şi universale, Bucureşti, 1926, p. 340).

Patriarhul Constantinopolului Nicefor (806-815) a condamnat la moarte, în 812, pe paulicieni şi antigani, sentinţă care a executat-o împăratul Mihail I (72. Cronica lui Teofan (+817), ed. Bonn, 1939, p. 771).

În timpul împăratului Leon V Armeanul (813-820), inchizitori împotriva paulicienilor au fost episcopul Toma de Neocesareea şi monahul Paracondace.

Sub împărăteasa Teodora (842-856), peste 100.000 de paulicieni au fost decapitaţi, răstigniţi, înecaţi sau omorâţi prin alte suferinţe.

Patriarhul Mihail Cerularie, în 1043, i-a ars amândoi ochii eunucului Ioan de la curtea împăratului, care l-a denunţat împăratului Mihail IV pentru conspiraţie. Sinodul din Constantinopol, sub patriarhul Nicolae II (1084-1111), între anii 1100-1111 a afurisit cu întreg clerul pe bogomili; a fost prins şi condamnat la moarte şeful lor Basiliu, iar împăratul Alexe I Comnenul (1081-1118) a executat sentinţa sinodală. L-a ars pe rug pe hipodrom, iar pe 12 aderenţi ai acestuia i-a închis pe viaţă.

Sub patriarhul Ioan XIV Calecas (1334-1347), în două sinoade din 1342, ţinute la Constantinopol, au fost condamnate scrierile ereticului Grigore Palamas, care au fost arse, iar el închis. În 1344, acelaşi patriarh l-a excomunicat pe Grigore Palamas. Palamismul (isihasmul) este o concepţie teologică ortodoxă privind mântuirea sufletului prin contemplaţie aproape exclusivă. În 1351, Sinodul palamitic din 27 mai - 9 iunie, sub patriarhul palamitic Calist (1349-1354), a aprobat şi impus palamismul şi celorlalţi patriarhi orientali, iar antipalamiţii au fost condamnaţi şi depuşi, aruncaţi în închisori şi lipsiţi de înmormântare bisericească. De aici se vede lipsa infailibililăţii conciliilor ortodoxe.

În 1487, arhiepiscopul de Novgorod, Ghenadiu, l-a rugat pe ţarul Ivan III (1462-1505) să aplice pedeapsa focului sau spânzurătorii faţă de iudaizanţi (sabatişti, sâmbătari), ceea ce a făcut şi împăratul.

În 1574 a fost ars de viu, pentru mare păcat (sodomia), episcopul Gheorghe al Romanului, sub Ioan Vodă cel Cumplit (73. Gr. Ureche, Letopiseţul ţării Moldovei, Craiova, 1934, p. 154; N. Iorga, Istoria Bisericii Române, Vălenii de Munte, 1908, p. 154). În 1714, călugăriţa Olimpiada, de la mănăstirea olteană "Dintr-un lemn", a fost zidită de vie într-o chilie, pentru farmece, unde a murit, iar două femei au fost spânzurate (74. Cronica Ţării Româneşti de Radu Popescu, în "Magazin istoric pentru Dacia". Tom. V. Bucureşti. 1847, p. 183).

În secolul al XIX-lea, în Armenia paulicienii au fost excomunicaţi de patriarh şi ucişi cu fier şi foc (75. H. Marmier, Du Danube au Caucase, Paris, 1854, p. 325).

Gheorghe Lazăr, ajuns întemeietorul Academiei de la Sfântul Sava, Bucureşti, prima şcoală superioară în limba română, din 1818, în discursurile sale, îndeosebi cel rostit în faţa mitropolitului Dionisie Lupu, arăta originea romană a poporului român, amintea de Romulus, Aurelian, Traian. Pentru boierimea grecizată şi clerul ortodox acestea erau erezii aduse de peste munţi. Pentru ca să nu bage "neghina de eretici în şcoală", mitropolitul numi un epistat (director supraveghetor, asemenea iezuiţilor aflaţi pe lângă episcopul Blajului) ca să-l controleze pe Gheorghe Lazăr până şi la măsurătorile geometrice ce le făcea. Primul epistat fu arhimandritul Grigore, mai târziu episcop de Argeş, care îl controla pe Lazăr la măsurătorile geometrice cu un şiret alb. Când ieşea Lazăr din clasă şi mergea în camera lui cu câte un elev, ofta şi zicea: "Săracele ştiinţe! Iată epistaţii şi directorii lor!" (76. Binele public, nr. 138/1880).

Când, în 1883, a luat fiinţă o şcoală română pe lângă patriarhie, frecventată de 4 fete şi 10 băieţi macedo-români, patriarhul Constantinopolului a ordonat anchetă şi a luat "cuvenitele măsuri, înainte de a se înrădăcina răul" (77. Binele public, nr. 97 din 1883). Acelaşi patriarh al Constantinopolului a reprimat orice mişcare naţională a românilor din Epir, Thessalia, Macedonia, socotind-o periculoasă Înaltei Porţi şi Bisericii, şi s-a grăbit să desfiinţeze schitul Prodrom din Athos cu călugării români Nifon, Nectarie şi Damian, fiindcă se rugau pentru regele Carol I şi regina Elisabeta. Clerul grec a trecut la grecizarea celor l.200.000 de români macedoneni existenţi în secolul al XIX-lea, arzându-le cărţile şi interzicându-le bisericile şi şcolile în limba română. Inchiziţie în toată legea! (78. Binele public, nr. 16 din 1880 şi 28/1881).

Imi plac oamenii bisericii

Am fost acuzat ca nu ii agreez pe oamenii bisericii

Contest vehement aceasta idee. Imi plac. Chiar foarte mult.

Mai jos, cateva exemple

Rastalmacindu-l pe Isus

Partea I



Partea a II-a



Partea a III-a



Partea a IV-a



Partea a V-a



Partea a VI-a



Partea a VII-a



Partea a VIII-a



Partea a IX-a



Partea a X-a (ultima)

Izvabire dumnezeiasca

Din ciclul "cea mai buna carte este biblia", aflam ce trebuie sa facem pentru a capata izbavirea lui Dumnezeu.

Deschidem "Cartea" Judecatori, la capitolul 7:

4. Apoi a zis Domnul către Ghedeon: "Tot e prea mult popor; du-l la apă; acolo ţi-l voi alege. şi de care voi zice să meargă cu tine, acela să meargă cu tine, iar de care îţi voi zice că nu trebuie să meargă cu tine, acela să nu meargă".
5. Şi a dus el poporul la apă, iar Domnul a zis către Ghedeon: "Cine va limpăi apa cu limba din pumni, cum limpăie câinele, pe acela să-l pui deoparte; de asemenea să pui deoparte şi pe toţi aceia care-şi vor pleca genunchii şi vor bea apă".
6. Şi a fost numărul celor ce au limpăit cu limba lor din pumni trei sute de oameni; iar tot celălalt popor s-a plecat pe genunchii săi să bea apă.
7. Atunci a zis Domnul către Ghedeon: "Cu cei trei sute care au limpăit am să vă izbăvesc Eu şi am să dau pe Madianiţi în mâinile voastre, iar tot poporul celălalt să se ducă fiecare la locul său".

Deci, este clar? Dumnezeu ii iubeste pe cei care limpaie apa. Limpaiti daca vreti sa fiti izbaviti!

Pentru conformitate:
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=46&cap=7

Steve Jobs - trei povesti

Prima poveste este despre conexiuni

Am renunţat la Reed College după primele şase luni, dar am rămas în facultate încă 18 luni, după care am plecat. De ce am renunţat?

Am început să renunţ înainte de a mă naşte. Mama mea biologică a fost o tânără necăsătorită, absolventă de facultate care a decis să mă dea spre adopţie. A simţit că ar trebui să fiu adoptat de către doi absolvenţi de facultate şi a aranjat în aşa fel încât la naştere să fiu adoptat de un avocat şi soţia lui. Doar că atunci când m-am născut ei s-au răzgândit şi au spus că îşi doresc o fetiţă. Aşa că părinţii mei, care erau pe lista de aşteptare, au primit un telefon în mijlocul nopţii şi au fost întrebaţi dacă îşi doresc un băiat, iar răspunsul lor a fost afirmativ. Mama mea biologică a aflat mai târziu că mama adoptivă nu a terminat niciodată facultatea, iar tatăl meu nu a terminat liceul. A refuzat să semneze actele finale de adopţie. A făcut-o câteva luni mai târziu când părinţii mei i-au promis că într-o zi voi merge la colegiu.

La 17 ani am mers la facultate. Dar din naivitate am ales o facultate care era aproape la fel de scumpă ca şi Stanford şi toate economiile părinţilor au fost cheltuite pe studiile mele. După şase luni, nu am mai înţeles rostul facultăţii. Nu aveam nicio idee despre ceea ce aş vrea să fac în viaţă şi nici felul în care facultatea m-ar putea ajuta să îmi dau seama ce îmi doresc. Şi uite aşa am cheltuit toţi banii părinţilor, pe care îi strânseseră o viaţă întreagă. Am decis să renunţ şi să cred că totul va fi bine. A fost destul de înspăimântător la acea vreme, dar privind în urma a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată.

Nu a fost totul frumos. Nu am avut unde să dorm, dormeam pe podeaua din camera unui prieten, înapoiam sticle de Coca Cola pentru 5 cenţi pe care îi strângeam ca să îmi cumpăr mâncare, mergem 7 mile pe jos, în fiecare duminică seara pentru a primi cea mai bună masă dintr-o săptămână, la templul Hare Krishna. Iubeam mâncarea aceea. Şi tot ce am îndurat pentru a-mi urma curiozitatea şi intuiţia s-a dovedit a fi nepreţuit mai târziu. Să vă dau un exemplu:

Reed College în acea vreme oferea cele mai bune cursuri de caligrafie din ţară. În campus orice poster, fiecare etichetă de pe sertare era scrisă de mână cu o caligrafie impecabilă. Pentru că am renunţat şi nu trebuia să particip la orele obişnuite, am decis să mă duc la cursurile de caligrafie pentru a învăţa să scriu frumos.

Am învăţat despre serif şi fonturi san serif, despre cum să las anumite spaţii între diferitele combinaţii de litere. A fost frumos, istoric, artistic, subtil într-un mod în care ştiinţa nu poate surprinde şi mi s-a părut fascinant.

Nimic din toate aceste nu aş fi crezut că să vor avea o aplicaţie practică în viaţă. Dar 10 ani mai târziu, când făceam proiectul primului computer Macintosh totul mi-a revenit în minte. Şi am proiectatul totul în Mac. Acesta a fost primul calculator cu tipografie frumoasă. Dacă nu aş fi ales un singur curs la colegiu, Mac nu ar fi avut niciodată mai multe tipuri de caractere sau fonturi proporţional distanţate. Şi cum Windows doar a copiat Mac-ul, e de la sine înţeles că niciun calculator personal nu ar fi avut asta. Dacă nu renunţam la facultate, nu aş fi luat niciodată cursuri de caligrafie şi calculatoarele poate nu ar fi avut tipografia minunată pe care o au. Bineînţeles era imposibil să fac conexiunea între aceste puncte, uitându-mă înainte în timpul facultăţii, dar era foarte , foarte clar uitându-mă înapoi după zece ani.

Nu puteţi să faceţi conexiuni între puncte privind înainte ci doar privind înapoi. Deci trebuie să credeţi că punctele se vor conecta cândva în viitor. Trebuie să credeţi în ceva - destin, viaţă, karma, orice. Acestă abordare nu m-a lăsat niciodată la pământ şi a făcut toată diferenţa în viaţa mea.

Eram un adept al fructelor la acea vreme. Mâncam doar fructe. Eram cu trei luni în urmă cu depunerea unui nume comercial fictiv şi am ameninţat că îmi voi numi compania Apple Computer, dacă nimeni nu vine cu o idee mai interesantă până la ora cinci în acea zi. Am sperat că voi stimula creativitatea. Dar ne-am blocat, aşa că ne-am numit compania Apple

A doua poveste e despre pierdere

Am fost noroc că am aflat ce îmi doresc să fac devreme în viaţă. Woz şi cu mine am început să lucrăm la Apple în garajul părinţilor mei când aveam doar 20 de ani. Am muncit mult şi în 10 ani Apple a crescut de la două persoane într-un garaj la o companie de 2 miliarde de dolari cu peste 4000 de angajaţi.

Tocmai lansasem cea mai bună creaţie a noastră Macintosh, cu un an înainte, şi tocmai împlinisem 30 de ani, când am fost concediat. Cum poţi fi concediat de la o companie pe care tu ai creat-o? Când Apple a crescut am angajat pe cineva pe care îl credeam suficient de talentat să conducă compania cu mine, iar în primii ani lucrurile au mers bine. Dar viziunile noastre au început să fie diferite. Consiliul nostru de administraţie a decis ca el să rămână. Deci la 30 de ani am plecat. Tot ce a fost centrul vieţii mele de adult se năruia, am fost devastat.

Nu am ştiut ce să fac pentru câteva luni. Am simţit că am dezagămit generaţiile viitoare şi pe antreprenori. M-am întâlnit cu David Packard şi Bob Noyce şi am încercat să îmi cer scuze pentru că am dat-o în bară atât de rău. Dar a fost un eşec public şi mă gândeam chiar să fug din zonă.

Apoi totul a început să se lumineze- eram încă îndrăgostit de ceea ce făceam. Evenimentele de la Apple nu au schimbat asta. Am fost respins, dar încă iubeam ceea ce făceam. Aşa că am decis să o iau de la căpăt.

Nu am văzut asta atunci, dar faptul că am fost concediat de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Greutatea de a fi un om de succes a fost înlocuită cu uşurinţă unui începător, mai puţin sigur pe orice. M-a eliberat să intru în cea mai creativă perioadă a vieţii mele.

În următorii cinci ani am început să pun pe picioare o companie numită NeXT, o altă companie numită Pixar şi m-am îndrăgostit de femeia care mi-a devenit soţie. Pixar a creat primele filme animate pe calculator, Toy Story, este şi acum cea mai de succes animaţie de studio din lume. Apple a cumpărat NeXT, m-am întors la Apple şi tehnologia pe care o dezvoltăm la NeXT este în centrul renaşterii companiei Apple. Iar eu şi Laurene am avut o familie minunată împreună.

Sunt aproape sigur că nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă nu eram concediat de la Apple. A fost un medicament îngrozitor, dar cred că pacientul avea nevoie de el. Câteodată viaţa te loveşte cu o cărămidă în cap. Dar nu îţi pierde speranţa. Sunt sigur că singurul lucru care m-a făcut să merg înainte a fost faptul că iubeam ceea ce făceam. Trebuie să găseşti ceea ce iubeşti. Şi e un lucru valabil atât pentru muncă, cât şi pentru persoana iubită. Munca îţi va ocupa o mare parte din viaţă şi singura modalitate de a fi satisfăcut este să faci ceea ce crezi că e o muncă bună pentru tine. Şi singura modalitate de a face o treabă bună e să iubeşti ceea ce faci. Dacă nu ai găsit-o încă, caută în continuare. Nu aştepta. Inima ta va şti atunci când o vei găsi. Şi ca şi o relaţie grozavă, va fi tot mai bună şi mai bună cu trecerea anilor. Deci caută până când o vei găsi. Nu aştepta.

A treia mea poveste este despre moarte

Când aveam 17 ani am dat peste un citat care zicea cam aşa: "Dacă trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima într-o zi cu siguranţă vei fi bun". M-a impresionat atunci şi în ultimii 33 de ani, m-am uitat în oglindă, în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat "dacă azi ar fi ultima zi a vieţii mele, aş face ceea ce voi face azi?" Şi de fiecare dată când răspunsul începea cu un "Nu", mai multe zile la rând, ştiam că trebuie să schimb ceva.

Amintindu-mi că voi muri curând a fost cel mai bun instrument pe care l-am avut şi care m-a ajutat să fac alegerile importante din viaţa mea. Pentru că aproape orice - toate aşteptările, toată mândria, toată frica de lucrările jenante sau de eşec - toate aceste lucruri pălesc în faţa moarţii, lăsând doar lucrurile importante. Amintindu-ţi că vei muri este cea mai bună metodă de a evita să cazi în capcana gândului că ai ceva de pierdut. Eşti deja fără protecţie. Nu există niciun motiv să nu îţi urmezi inima.

În urmă cu câţiva ani am fost diagnosticat cu cancer. Mi-am făcut o investigaţie la 7.30 dimineaţa şi ecografia a aratat clar că am o tumoare la pancreas. Nici nu ştiam ce e pancreasul. Doctorul mi-a spus că e un tip de cancer incurabil şi că voi mai trăi între trei ani şi şase luni. Medicul m-a sfătuit să merg acasă şi să îmi pun afacerile în ordine, mesajul codat al doctorilor care spune să te pregăteşti de moarte. Înseamnă să le spui copiilor tăi în câteva luni ceea ce ai vrea să le spui în următorii zece ani. Înseamnă să te asiguri că totul e în ordine pentru a fi cât mai simplu pentru familia ta. Înseamnă să le spui adio.

Am trăit cu acest diagnostic. Mai târziu mi-au făcut o biopsie din tumoare. Eu eram sedat, dar soţia mea care era acolo mi-a povestit, că atunci când au examinat celulele, medicii au început să plângă pentru că s-a dovedit a fi o formă foarte rară de cancer la pancreas care se poate vindeca după o operaţie. Mi-am făcut operaţia şi acum sunt bine.

De data aceasta am fost cel mai aproape de moarte şi sper să rămâna aşa pentru câteva decenii. Trăind asta pot să spun că moartea e un concept util, dar pur intectual:

Nimeni nu vrea să moară. Chiar şi oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Şi moartea e o destinaţie pe care toţi o împărtăşim. Nimeni nu scapă de ea. Şi aşa trebuie să fie, pentru că moartea e cea mai mare invenţie a vieţii. Este agentul care schimbă viaţa. E clar că vechiul trebuie să facă loc noului. Acum tu eşti cel nou, dar într-o zi, nu peste mult timp, vei fi vechi şi vei dispărea. Scuze că sunt aşa dramatic, dar e adevărat.

Timpul tău e limitat, nu îl irosi trăind viaţa altcuiva. Nu trăi blocat în doctrine, care înseamnă să trăieşti după rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsa zgomotul altor opinii să îţi înăbuşe propria voce. Şi cel mai important, trebuie să ai curajul să îţi urmezi inima şi intuiţia. Ea ştie deja ce trebuie să fii. Orice altceva trebuie să fie într-un plan secund.

Nothing Else Matters

In cateva interpretari inedite.

Aici, interpretata de un cor de calugari.
E preferata mea :)



Aici, la instrumente cu corzi



Aici, la flaut



Aici, la pian



Aici, la chitara acustica:



Aici, doar la tobe:



Aici, versiunea "cor scolar"



Aici, versiunea interpretata de Shakira :)

LOL GOD 3

LOL GOD 2

LOL GOD 1

Proteste la Madrid, impotriva vizitei Papei

De sezon

"Secretul" aprinderii "miraculoase" a lumanilor, la Ierusalim, in noapte de paste:




PS: Din motive personale, acest blog va lua o pauza - probabil una destul de lunga.

Dan Gilbert - despre alegeri

Maicute de la Manastirea Petru Voda ii canta lui Justin Parvu "Sfinta tinerete legionara"

Maicile de la manastirea Petru Voda ii canta "parintelui" Justin Parvu la implinirea a 92 de ani:



Si:

Mintea femeilor, mintea barbatilor

O conferinta excelenta despre diferentele svolutive care fac creierele noastre, ale femeilor si ale barbatilor, sa functioneze diferit.


Prima parte


Partea a doua


Partea a treia


Ultima parte

Inca unul

Inca un parc este mutilat prin constructia unei biserici. Realitatea anunta ca:

O nouă biserică va fi construită anul acesta în sectorul 4 în parcul Lumea Copiilor, unde pe durata verii va funcţiona şi Casa de Căsătorii.

La iniţiativa şi prin implicarea directă a primarului sectorului 4, Cristian Popescu - Piedone, s-a reuşit colectarea sumelor necesare pentru construcţia unei biserici noi în parcul Lumea Copiilor, exclusiv din resurse extrabugetare (nm: macar atat...).

Banii pentru ridicarea bisericii provin de la comunitatea oamenilor de afaceri din sectorul 4, care are o contribuţie de 90%, iar restul de la enoriaşi. (adica oamenii de afaceri nu sunt enoriasi, pe ei i-a santajat probabil Piedone, marca banu' la biserica mea, ori pun controalele pe tine)

Cioara Mariana

Fetita mea (am mentionat-o intr-o postare precedenta) are obiceiul de a se culca impreuna cu una (sau, de multe ori, doua) dintre papusile ei.

De fapt nu ea se culca, ci le culca pe papusi, si in acest timp, intamplator, o fura si pe ea somnul... Ea este mare (are deja doi ani si zece luni, o adevarata domnisoara) si nu vrea sa doarma, ci sa se joace.

Si cum o papusa adoarme ce mai bine atunci cand i se canta ceva, mereu dupa ce o pun la culcare si ii inchid usa aud din camera fetitei un recital intreg (poate dura si o ora) in care ii canta si ii recita papusei ori papusilor cam tot ce-i trece prin cap, cantece, poeziile pe care le stie, ba uneori chiar le invata sa numere ori sa se poarte... Uneori le tine si cate o lectie de engleza... Ce mai, face un adevarat spectacol.

Intr-una dintre dupa-amiezile trecute, dupa ce a ajuns la culcare (evident, cu papusile) o aud prin usa cantand:

Melc, melc,
Codobelc
Scoate coalne boulesti
Si te du la balta
Si bea apa calda
Si te du la Dunale
Si bea apa tulbule
Si te suie pe bustean
Si mananca leustean

Apoi o aud fredonand ceva ce auzise putin mai devreme, gasisem pe youtube corul Madrigal:

Seala pe deal buciumul suna cu jaaaaaaaaaale....

Dupa care face o pauza (probabil uitase continuarea) si schimba registrul, trece la ceva de sezon. Unii membri ai familiei care impartasesc credinta crestina i-au cantat colindul Steaua, i-a placut linia melodica, asa ca l-a retinut si a inceput sa-l cante si ea, dar pe post de cantec de leagan pentru papusi:

Steaua sus lasale
Ca o taina mare
Steaua stlaluceste
Si lumii vesteste
Si lumii vesteste
Ca astazi culata
Pleanevinovata....

Aici are o mica ezitare. Urma, evident, Fecioara Maria naste pe mesia
Insa cuvantul "fecioara" ii creaza dificultati. Nu stie ce inseamna, nu i-a explicat inca nimeni. Nici nu face parte dintre cuvintele pe care este obisnuita sa le auda. Asa ca nici macar nu a inteles ca "fecioara" este un cuvant aparte... Continuarea cantecului, asa cum l-a inteles ea:

Cioala Maliana
Naste pe hamsia
Naste pe hamsia...