luni, 31 august 2009

Remus Cernea

Autorul acestui blog il va vota pe Remus Cernea in primul tur al alegerilor prezidentiale din noiembrie a.c.

Detalii aici



PS (actualizat in 2010): Decizia de a-l spijini pe Cernea nu a fost cea mai inspirata, in loc sa se concentreze pe problemele libertatii de constiinta a esuat in apararea unor cauze minore.

luni, 24 august 2009

Femeia in crestinism

Nu de putine ori unii crestini se impauneaza cu respectul pe care il acorda aceasta religie femeii, in contrast cu alte religii, cum ar fi islamul.

Sa vedem care este pozitia lui Evagrie Ponticul, monah si teolog celebru din secolul al IV-lea:

Vederea femeii e sageata otravita; raneste sufletul si-si varsa il el veninul, si cu cat ramane in el, pe atat puroi lucreaza in el.
Cine se fereste de aceste sageti nu va da pe la praznicele poporului, nici nu va umbla gura-casca pe la sarbatori; caci e mai bine sa ramana acasa petrecand in rugaciuni decat sa ajunga prada vrajmasilor socotind ca cinsteste sarbatorile


Fugi de intalnirea femeilor daca vrei sa fii cuminte, si nu le da indrazneala sa cuteze candva impotriva ta, fiindca la inceput fie chiar au, fie se prefac ca au evlavie, dar mai apoi indraznesc cu nerusinare toate.
La prima intalnire au privirea in jos, vorbesc bland si plang cu compatimire, au o figura nobila si suspina amar, intreaba despre neprihanire si asculta cu sarguinta.
Daca le vezi a doua oara, ridica putin capul.
A treia oara, se uita fara de rusine; de-abia zambesti, ca si izbucnesc in hohote de ras; dupa care se impodobesc si se arata elegante, arunca priviri care vestesc patima, isi intind sprancenele, clipesc din pleoape, isi dezgolesc gatul si bratele, fac figuri atatatoare cu tot trupul, spun cuvinte care inmoaie patima si-si gatesc o voce care sa incante auzul, asediind prin toate acestea sufletul.
Toate acestea devin pentru tine un carlig care te momeste spre moarte si un navod bine impletit care te trage spre pierzanie.
Sa nu te amageasca folosind cuvinte binevoitoare, fiindca in ele se ascunde raul venin al fiarelor.


Mai bine sa te apropii de un foc care arde decat de o femeie tanara, daca esti si tu tanar. Caci daca te apropii de foc si suferi durere, indata vei sari din el; dar odata imblanzit de vorbele femeilor, nu te vei departa usor


Daca ti-e mila de vrajmas, iti va fi dusman, iar daca cruti patima, se va scula iarasi impotriva ta


Nu-ti preda gandirea imaginarii unei femei, nici nu sta mult de vorba cu o fata care ti se arata, ca sa nu se aprinda in tine flacara placerii si sa nu arda aria de treierat a sufletului tau



Sa vedem si opiniile unora cu greutate si mai mare din punct de vedere teologic.

Sf.Augustin spune:

"Care este diferenţa dintre femei chiar dacă este o soţie sau o mamă. Refuz să cred că femeia poate fi om. Funcţia sa exclusivă este de a naşte copii."

Sf.Toma de Aquino:

"Cu privire la natura individuală, femeia este plină de defecte şi nelegitimă, pentru că ea este încă Eva cea amăgitoare şi din această cauză noi trebuie sa ne ferim de orice femeie"

Martin Luther:

„Dacă ele se vor îmbolnăvi sau chiar vor muri nu este nici o problemă. Lăsaţi-le să moară la naştere pentru că ele de asta există."


Apostolul Pavel:

„Femeia să primească învăţătură în tăcere, cu toată supunerea"
„Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii,nici să se ridice mai presus de bărbat ci să rămână în tăcere"
„Căci întâi a fost întocmit Adam ,şi apoi Eva"
„Şi nu Adam a fost amăgit;ci femeia s-a făcut vinovată de călcarea poruncii." Timotei
(2:11-14)

Sf. Tertulian:

„Voi (femeile) ştiţi că sunteţi la fel ca Eva? Dumnezeu a hotărât ca femeile să trăiască asftel; vinovatul aşa trebuie să trăiască.Voi sunteţi poarta răului.Voi aţi fost calea spre copacul interzis. "

Bineinteles, totul porneste de la cartea de capatai a crestinismului, de la biblie. Un singur citat, semnificativ:

Ecleziastul (7:26)„Şi am găsit că mai amară decât moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă şi un lanţ şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri; cel plăcut Domnului scapă de ea dar cel păcătos este prins de ea."

joi, 20 august 2009

Pe scurt, despre religie in scoala

Citesc intr-un comunicat al Patriarhei urmatoarele:

"Patriarhia Română a demarat campania Nu vrem liceu fără Dumnezeu!, în urma căreia s-au primit peste 140.000 de mesaje de susţinere"

Inteleg din comunicatul Patriarhiei ca in tara asta doar vreo 140.000 de oameni (presupunand ca nimeni nu a trimis mai multe mesaje de sustinere, ci fiecare a trimis doar cate unul singur) sunt de acord cu studierea religiei in scoala, mai exact in liceu. O surpriza placuta, chiar nu ma asteptam...


Sursa, aici

miercuri, 19 august 2009

Alcoolul, tutunul si biblia

Aud deseori ca un crestin adevarat nu are voie sa consume bauturi alcoolice ori sa fumeze.

Chiar asa sa fie? Hai sa vedem ce spune biblia despre asta.

Nu exista in biblie niciun verset care sa interzica fumatul. Fie si din motivul ca cei care au scris-o nu aflasera inca despre existenta acestei plante. Iar in privinta bauturii, unele dintre cele mai morale personaje biblice consuma alcool. De exemplu, Noe, imediat ce debarca din Arca, planteaza vie, culege struguri, face vin si se imbata atat de tare, incat zace gol (dupa care urmeaza povestea cu blestemul lui Ham, pedepsit pentru ca a acoperit goliciunea tatalui sau care zacea beat).

"Noe era om drept şi neprihănit între oamenii timpului său şi mergea pe calea Domnului." (Geneza 6:9)

"Atunci a început Noe să fie lucrător de pământ şi a sădit vie. A băut vin şi, îmbătându-se, s-a dezvelit în cortul său." (Geneza 9:20-21)

E clar deci ce are de facut un om neprihanit, care merge pe calea Domnului?

Alt personaj pozitiv este Lot. Dupa ce Dumnezeu ii omoara sotia si ginerii, nu conteaza aici motivele, Lot ajunge impreuna cu fiicele sale intr-o pestera de langa orasul Toar. In doua seri consecutive Lot este atat de beat, incat nu realizeaza ca face sex cu propriile lui fiice. Remarcabil este faptul ca poate intretine un act sexual intr-o asemenea stare avansata de ebrietate, insa asta este alta discutie. Din nou, niciun cuvant de repros la adresa lui Lot. Deductia este simpla: ce a facut Lot este, din punct de vedere crestin, un lucru bun.

Consumul de vin este prezentat in mai multe capitole ca fiind un lucru pozitiv:

"Eu voi întoarce din robie pe poporul Meu Israel, şi ei vor zidi cetăţile cele pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi vor bea din vinul lor, vor face grădini şi din roadele lor vor mânca." (Amos 9:14)

"Altora din ei le era încredinţată cealaltă zestre şi toate lucrurile trebuitoare pentru cele sfinte: făina cea mai bună, vinul, untdelemnul şi tămâia cea mirositoare" (Cronici I 9:29)

"Iar grâul, orzul, untdelemnul şi vinul de care vorbeşti tu, domnul meu, trimite-l robilor tăi" (Cronici II 2:15)

"Te va iubi, te va binecuvânta, te va înmulţi şi va binecuvânta rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, pâinea ta, vinul tău, untdelemnul tău, pe cele născute ale vitelor tale mari şi ale oilor turmei tale în pământul acela" (Deuteronom 7:13)

"Voi da pământului vostru ploaie la vreme, timpurie şi târzie, şi-ţi vei strânge pâinea ta, vinul tău şi untdelemnul tău" (Deuteronom 11:14)

"Du-te şi mănâncă cu bucurie pâinea ta şi bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale" (Ecleziastul 9:7)

"Să slujeşti numai Domnului Dumnezeului tău şi El va binecuvânta pâinea ta, vinul tău, apa ta şi voi abate bolile de la voi." (Exodul 23:25)

"Întăriţi-mă cu vin, cu mere răcoriţi-mă, că sunt bolnavă de iubire" (Cantarea Cantarilor 2:5)

"Strâns-am miruri aromate, miere am mâncat din faguri, vin şi lapte am băut. Mâncaţi şi beţi, prieteni, fiţi beţi de dragoste, iubiţii mei!" (Cantarea Cantarilor 5:1)

"Du-te şi mănâncă cu bucurie pâinea ta şi bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale" (Ecleziastul 9:7)

Este previzibila obiectia ca aceste citate sunt din Vechiul Testament, ale carui prevderi nu se mai aplica, prioritatea avand acum cele din Noul Testament. Raspunsul este multiplu:
a) in biblie exista inca ambele Testamente
b) Isus spune ca nu a venit sa "strice legea veche", prin urmare este inca valabila
c) crestinii pun mare pret pe cele zece porunci, pe psalmi, pe o mare parte a Vechiului Testament; nu pot renunta arbitrar la fragmentele care ii incomodeaza, daca vor sa fie consecventi

Dar sa vedem cum se raporteaza Isus la consumul de alcool.

Conform Evangheliei lui Ioan, prima minune infaptuita de Isus a fost la o nunta, cand a transformat apa in vin, dupa ce nuntasii lichidasera toate proviziile de alcool ale gazdei. Isus porunceste sa fie umplute cu apa sase vase uriase din piatra, folosite in mod curent pentru imbaiere. Apa din toate aceste vase este transformata miraculos in vin de buna calitate. Cum este indoielnic faptul ca Isus ar indemna pe cineva sa faca un lucru rau, este firesc sa presupunem ca o betiveala crunta cum pare cea de la nunta respectiva este ceva foarte bun.

In timpul misiunii sale, Isus este recunoscut in comunitate ca nefiind un ascet, dimpotriva, este descris ca un "om mâncăcios şi băutor de vin" (Luca 7:34, Matei 11:19). Descrierea Cinei cele de Taina arata cat se poate de limpede ca: avea vin la masa; obisnuia sa consume vin; indeamna si pe altii sa o faca (Luca 22:17)

Un crestin, daca nu vrea sa cada in pacatul trufiei si sa se creada el insusi mai bun decat Isus, ar trebui sa procedeze intocmai ca idolul sau, adica sa consume regulat bauturi alcoolice.

In ceea ce priveste tutunul, cum spuneam, nu exista un text care sa-l interzica in mod expres. Si tot ceea ce nu este interzis este permis, concluzia este logica, Isus permite fumatul.

Mai mult decat atat, cuvintele lui Isus sunt foarte clare:

"Acum şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule.Acestea sunt care spurcă pe om" (Matei 15:17)

Deci ceea ce trebuie sa faca un bun crestin este sa se feresca de ganduri rele, de ucideri, de furtisaguri etc, nu sa se abtina de la tutun si bautura. Pentru ca prin fapte si ganduri rele isi necinsteste trupul, nu prin ceea ce mananca, bea sau fumeaza.

Asa ca dragilor crestini, beti cat vreti, fumati cat vreti, aveti liber "de sus"