Dumnezeu exista sau nu exista independent de nevoia noastra fata de el.
Oamenii confunda adesea nevoia lor personala de Dumnezeu, adica nevoia de a simti sprijinul unei forte sau autoritati aflate deasupra cotidianului, cu realitatea existentei acestei autoritati.
Rational, Dumnezeu nu poate fi cunoscut sau inteles. Orice realitate pe care nu o pot cunoaste cu simturile si cu ratiunea mea imi este inaccesibila, nu o pot detecta, deci nu gresesc atunci cand spun ca o asemenea realitate nu exista. Nu exista, pana la proba contrarie.
Unii afirma ca exista Dumnezeu. Foarte bine, au motivele lor pentru a spune asta. Dar am voie sa fiu sceptic: eu nu il vad, nu il simt, nu il detectez, deci pentru mine nu exista. Cel care crede si vrea sa ma convinga si pe mine, trebuie intai sa-mi explice conceptul de Dumnezeu (care este definitia notiunii de Dumnezeu, este o entitate omniscienta, omnipotenta, dreapta, iubitoare, perfecta, creatoarea intregului univers? cum se face ca eu nu sesizez existenta acestei entitati?) si sa-mi arate motivele pentru care ar trebui sa adopt aceeasi pozitie.
Ideea ca trebuie renuntat la cunoasterea rationala in favoarea unei cunoasteri obtinuta prin revelatie nu-si are sensul. Cunoasterea se bazeaza pe fapte, dovezi, argumente, nu pe emotii sau necesitati sufletesti. Pentru ca realitatea poate fi extrem de diferita de ceea ce dorim: degeaba avem nevoie de Dumnezeu sau de Jupiter, Prometeu, Krishna, Manitu, degeaba ne punem sperantele in Dumnezeu, daca prin cercetare nu putem confirma in mod cert:
1. existenta lui Dumnezeu
2. capacitatea lui Dumnezeu de a ne recepta mesajele pe care i le adresam
3. capacitatea lui Dumnezeu de a intelege dorintele si nevoile noastre
4. disponibilitatea lui Dumnezeu de a ne ajuta
5. posibiltatea lui Dumnezeu de a-si concretiza practic intentiile
Ateul nu afirma ca Dumnezeu nu exista. Credinciosul afirma "exista Dumnezeu", iar ateul spune doar "nu cred, fara dovezi". E ca la judecata, nu-i suficient sa afirmi existenta unui lucru fara a aduce probe. Nu trebuie demonstrata negatia "nu cred", ci trebuie aduse dovezi in sprijinul lui "eu cred". "Eu cred pentru ca..." sau "trebuie sa crezi pentru ca...".
Ateul este un sceptic, dar un sceptic care poate fi convins. Un ateu adevarat va deveni credincios in momentul in care existenta lui Dumnezeu ii va fi dovedita indubitabil.
Credinciosii fac o mare greseala numind ateismul "un alt fel de religie". Exista cineva care sa creada in spiridusi? Probabil ca nu. Asta inseamna ca noi credem in inexistenta spiridusilor? Nu, inseamna doar (deosebirea este uriasa!) ca nu credem in existenta lor. Daca am vedea urmele unor pasi minusculi pe birou, am spune ca sunt urme de spiridusi? Nu, am cauta o alta explicatie, logica. Dar daca maine am vedea, cu ochii nostri, spiridusi adevarati misunand pe langa monitor, am mai afirma ca spiridusii nu exista? Bineinteles ca nu. Am crede ca exista. Asa e si cu Dumnezeu: atat timp cat nu am vazut nici un lucru care sa-i confirme existenta, nu putem fi condamnati daca, pana la proba contrarie, nu credem in existenta sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu