marți, 13 decembrie 2011

Mos Craciun

Să ne imaginăm o lume fără Moş Crăciun.

Atenţie, nu o lume SF lipsită de sensibilitate, în care părinţii sunt cyborgi fără fantezie şi fără sentimente. Vorbesc despre o lume normală, ca a noastră, cu părinţi iubitori şi sensibili, care fac cadouri copiilor cu diverse ocazii (ba chiar şi aşa, pur şi simplu, din dragoste, fără vreo ocazie specială). O lume în care părinţii şi bunicii spun copiilor basme minunate şi poveşti fantastice, stimulându-le imaginaţia. Exact ca în lumea noastră. Singura diferenţă este că în lumea aceasta imaginară, în seara de 24 decembrie adulţii spun copiilor „Iată, cadourile astea frumoase sunt de la părinţii tăi, care te iubesc!” în loc de „Iată, cadourile astea sunt de la un bătrân care locuieşte la Polul Nord!”

Cu ce ar fi mai urâtă lumea aceasta decât lumea noastră reală? Ce i-ar lipsi? De ce ar fi văduviţi copiii acelei lumi?

Să vedem:

1. Pe la 6-8 ani, copiii nu vor suferi deziluzia aflării adevărului despre Moş Crăciun. (O deziluzie minoră, dar cu ce-i mai bună prezenţa decât absenţa ei?)

2. Fundamentele eticii se clădesc la copil pe altceva decât pe socoteala „Dacă eşti cuminte, Moşu' îţi aduce cadouri! Dacă nu, nu!” -- posibil pe respectul pentru părinţi, pentru reguli etc.

3. Părinţii nu-şi mint copiii. Puţin mai puţină minciună pe lume...

4. Părinţii nu-şi batjocoresc copiii: a-i induce în eroare, fabricând indicii false (urme pe zăpadă, funingine pe lângă horn, paharul de lapte gol, prăjiturica mâncată, cadourile sub brad etc. -- toate prezentate drept „dovezi”) şi mergând adeseori chiar până la deghizare fizică, înseamnă a-i incapacita cognitiv în mod deliberat. Aceasta este o batjocură. Scopul pare a fi amuzamentul pe seama credulităţii copilului, incapabil să vadă prin ţesătura de minciuni urzită de adulţi. E ca şi cum i-ai pune piedică doar ca să te amuzi „Ia uite cât de scump e, cum cade!”... E josnic şi degradant.

5. Există premisele unei încrederi mai temeinice a copiilor în părinţii lor (şi după vârsta de 8 ani) -- când afli că ai fost victima unei farse, a unei mistificări elaborate, parcă nu mai poţi avea aceeaşi încredere ca înainte în autorii minciunii, nu? (Tendinţa poate fi subtilă, neconştientizată.)

Voi, ca adulţi, cum v-aţi simţi aflând că ideea unui personaj îmbrăcat în albastru, cu şapcă şi geantă, responsabil de aducerea scrisorilor, e o farsă a rudelor, prietenilor şi cunoscuţilor, care v-au minţit până acum înscenând fiecare „întâlnire cu poştaşul” şi păcălindu-vă cu tot felul de indicii fabricate? Cum ar fi afectată încrederea voastră faţă de soţ/soţie/prieten/prietenă ştiind că au participat la această minciună -- ba chiar au fost principalii regizori ai ei? Câtă greutate ar avea argumentul „Dar erai aşa de drăguţ, cum credeai tu că vine poştaşul...”?

6. Încrederea copilului în propria judecată nu intră în conflict cu autoritatea adulţilor (care adeseori susţin minciuna existenţei lui Moş Crăciun şi după ce inteligenţa copilului începe să-i spună că nu-i aşa).

Cam asta ar avea de pierdut copiii din lumea imaginară fără-de-Moş-Crăciun... Aşa, la o primă vedere.

Mie mi se pare o lume preferabilă lumii noastre.

Precizare: În lumea imaginară fără-de-Moş-Crăciun nu lipseşte povestea lui Moş Crăciun. Tuturor copiilor li se spune basmul cu Moşul de la Polul Nord, cu sanie şi reni, care face Hohohooo! şi aduce cadouri copiilor cuminţi... Dar -- ca şi în cazurile Albă-ca-Zăpada, Cenuşăreasa, Făt Frumos, Harap Alb etc. -- totul rămâne la nivelul de poveste, de imaginar, copiilor neservindu-li-se „indicii” cu privire la existenţa reală a personajului. Fantezia are rolul ei, nimeni nu vrea s-o alunge sau s-o limiteze; este loc în lumea aceasta pe care vi-o propun chiar de scenete în care un adult se costumează în Moş Crăciun, ţine copii pe genunchi, le ascultă poeziile şi le împarte cadouri. Nu-i nicio problemă atâta timp cât nimeni nu încearcă să vândă reprezentaţia aceasta drept realitate.


Un ultim argument: Să ne imaginăm o lume în care Guvernul a hotărât să împartă în fiecare an cadouri copiilor. Practic, părinţii se prezintă la ghişee special amenajate şi, pe baza buletinului de identitate, ridică pachetele cu cadouri pe care le duc apoi acasă copiilor. Cetăţenii au inventat o poveste în spatele acestei realităţi -- le spun copiilor că aceste cadouri vin de la un Moş ce locuieşte la Polul Nord. Dar la un moment dat cineva vine cu o altă propunere: În loc de povestea cu Moşul, haideţi să-i minţim pe copii că aceste cadouri vin de la părinţi.

Gândiţi-vă, dintre cele două minciuni, care este mai benefică emoţional pentru copil?

După ce aţi analizat şi-aţi comparat cele două variante şi v-aţi convins că a doua este superioară chiar şi privită ca o minciună (abstracţie deci făcând de adevăr), vin şi vă spun: ei bine, în plus aceasta mai este şi adevărată!


Eu unul m-am simţit extrem de inconfortabil cu ideea de a-mi minţi fetiţa de doi ani cu privire la existenţa lui Moş Crăciun. Asta se întâmpla anul trecut. Acum, când are aproape trei ani, mi-am dat seama că nu pot efectiv face chestia asta: mi se pare degradant pentru mine şi jignitor pentru ea. Nu pot să-i joc farsa aceasta -- mai ales unei persoane de a cărei formare mentală şi intelectuală sunt răspunzător! Aşa că anul acesta am chemat-o să asiste la costumarea lui Moş Crăciun, ca să ştie că personajul nu e vreun străin. Şi nu s-a întâmplat nicio catastrofă, tot show-ul a decurs normal (după părerea mea).

Voi ce părere aveţi?

Este imoral să-ţi minţi copilul (de orice vârstă) cu privire la existenţa lui Moş Crăciun?





Preluare de aici

4 comentarii:

Cocolina spunea...

Nu este imoral!
Diferenta dinntre Mos Craciun si cristoselu sta in faptul ca odata crescut,copilul va face diferenta dintre lumea magiei si cea reala,si nu va fi afectat dpdv psihologic,e o etapa normala in cresterea lui,care il va ajuta sa se maturizeze,in timp ce ideea existentei lui dzo sau jesus se perpetueaza si la varsta cand nu ar mai trebui sa credem in povesti,ceea ce va dezechilibra complet psihicul adultului.

"Pana la varsta de 6 ani, copiii au o imaginatie debordanta.

Ei traiesc intr-o lume pe jumatate reala, pe jumatate imaginara, populata de zane, imparati, spiridusi, elfi, dragoni, eroi si diverse alte personaje de basm, film, poveste.

Mos Craciun, Mos Nicolae, Alba ca Zapada, Cenusareasa, Superman, Tom si Jerry ...

Pentru toti copiii, fiecare situatie devine ocazia de a plonja in lumea lui imaginara.

Acest univers ocupa un loc important in viata de zi cu zi si totodata joaca un rol preponderent in dezvoltarea copilului, la mai multe niveluri.



Lumea imaginara a copiilor



Copiii au mare nevoie de aceasta lume imaginara, pentru a-si dezvolta imaginatia si creativitatea si totodata pentru a evolua.

Un copil nu poate evolua sanatos daca este pus doar in fata faptelor reale sau a adevarului pur si dur.

E o problema de echilibru.

El are nevoie sa viseze si sa se lase prada fanteziei pentru a putea deveni intr-o zi o persoana deschisa si creativa.

De asemenea, aceasta stimulare a imaginatiei ii permite copilului sa capete incredere in el insusi si in viata (in special la varsta de 4-6 ani).

Copiii care au dezvoltat o buna capacitate de a-si imagina sunt mai apti sa se proiecteze in viitor, sa-si imagineze ca practica o meserie ori ca se afla intr-o anumita situatie de viata.



Nevoia de evadare din lumea reala



Copiii au nevoie de miraculos si de fantastic pentru a evada sau a se inarma impotriva realitatilor aspre ale lumii exterioare lucru care poate fi foarte solicitant si constrangator.

Daca pana si pentru un adult e greu uneori, inchipuiti-va cum e pentru micuti !

Fie ca e vorba despre Mos Craciun sau basme, aceste fantezii ii permit copilului sa creada ca i se poate intampla in viata ceva minunat sau pozitiv.

Acest lucru este cu atat mai important pentru copiii care au trait momente dificile in familie in ultimul an (divort, deces, boala etc).

Lumea lor imaginara le permite adesea sa atenueze ori sa stapanesca progresiv, ceea ce-i contrariaza.



N-avem nici un motiv sa le rapim copiilor nostri momentele de vis ori sa-i fortam sa fie tot timpul «cu picioarele pe pamant» cand sunt mici !







Sa-i ajutam pe copii sa creada in povesti



Trebuie sa-i lasam pe copii sa creada in Mos Craciun, in acele personaje care alimenteaza imaginarul.

Priviti-i pe copii cand se joaca impreuna: isi inventeaza propriile povesti si personaje, se prefac.

Pe scurt, isi organizeaza jocuri in imaginar, aceasta fiind o nevoie naturala si inconstienta.

Asa vor creste si se vor dezvolta armonios, iar creativitatea lor va dobandi noi cote.

Deci, sa-i lasam pe cei mici sa hoinareasca prin lumea in care dorintele cele mai nebunesti sunt posibile si le ofera incantare !

Cu cat vor afla mai tarziu cine este Mos Craciun, cu atat mai bine."

Deci eu nu am sa ii spulber visele fetitei mele,la 5 ani.
Va avea timp suficient sa elaboreze aceasta infrangere cand va fi pregatita cu adevarat,cand se va maturiza,cand psihicul ei va fi capabil sa discearna realitatea de fantezie.Pt ca noi toti crestem si ne imbogatim sufleteste prin faptul ca avem vise,dorinte,idealuri....daca acestea ne sunt infrante,aripile taiate cand invatam sa zburam...vom ramane goi si mahniti,incapabil de empatie fata de semeni,de a construi idealuri si de a visa sa ne ridicam,sa aspiram la mai mult,la frumos.
De aceea eu aleg sa visez si sa cred...pt ca nu imi face rau,ci ma ajuta sa trec oeste momente de cumpana,de tristete,sunt coltul meu unde ma retrag,unde pot inca sa mai sper,sa mai cred....

abis spunea...

Citez din articol:



Să ne imaginăm o lume fără Moş Crăciun.

Atenţie, nu o lume SF lipsită de sensibilitate, în care părinţii sunt cyborgi fără fantezie şi fără sentimente. Vorbesc despre o lume normală, ca a noastră, cu părinţi iubitori şi sensibili, care fac cadouri copiilor cu diverse ocazii (ba chiar şi aşa, pur şi simplu, din dragoste, fără vreo ocazie specială). O lume în care părinţii şi bunicii spun copiilor basme minunate şi poveşti fantastice, stimulându-le imaginaţia. Exact ca în lumea noastră. Singura diferenţă este că în lumea aceasta imaginară, în seara de 24 decembrie adulţii spun copiilor „Iată, cadourile astea frumoase sunt de la părinţii tăi, care te iubesc!” în loc de „Iată, cadourile astea sunt de la un bătrân care locuieşte la Polul Nord!”

Cu ce ar fi mai urâtă lumea aceasta decât lumea noastră reală? Ce i-ar lipsi? De ce ar fi văduviţi copiii acelei lumi?


Deci nu vorbeste nimeni despre suprimarea povestilor, a fanteziei, a jocului. Nu vorbeste nimeni despre suprimarea miracolului ori a fantasticului. Nu vorbeste nimeni despre suprimara vislor ori a idealurilor. Este vorba doar de a nu pretinde in fata copilului ca Alba ca Zapada, Harap Alb ori Lupul cel rau sunt personaje reale, ci de a le prezenta ca personaje de poveste. Asa cum si sunt. De a nu fabrica "indicii" ca sa il pacalesti pe cel mic.

Spui ca fetita "va avea timp suficient sa elaboreze aceasta infrangere" cand va fi destul de matura pentru a afla ca nu exista mosul... Insa de ce este mai bine sa aiba aceasta "infrangere" decat sa-i spui de la inceput ca tu i-ai adus cadourile? Cum scrie dealtfel si in articol: O deziluzie minoră, dar cu ce-i mai bună prezenţa decât absenţa ei?

Dupa parerea mea, nu ai raspuns obiectiilor ridicate de autorul articolului.

Anonim spunea...

si ce se face ma rog unul ca tine cu unul ca mine, care crede in continuare in Mos Craciun - in ciuda demitizarii dinainte de pubertate - si are 35 de ani?:)))

Luke spunea...

Nu cred ca este imoral, dimpotriva, insusindu-mi un rationament auzit de curand, cred ca poate fi benefica cate o minciunica din asta!

Copilul trebuie sa ajunga sa priceapa ca exista situatii cand nu tot ce li se spune e neaparat corect, nu e intocmai ceea ce pare a fi. Trebuie sa bage la tartacuta ca informatia trebuie sa fie verificabila, trebuie sa invete incetisor sa fie critici, iar o "lectie" de genul Mos Craciun/Gerila/Nicolae e buna in acest sens.

In plus, gendeste-te ca toate povestile pentru copii sunt minciuni gogonate si unele sunt desconspirate chiar pe loc, la final. Esenta este mesajul transmis, indiferent ce forma imbraca el. Deci sunt de acord ca o minciuna nu are nici un fel de rost DACA nu face parte din vreo metodica mai diplomata de a "cosmetiza" un mesaj mai dur sau mai greu de priceput, pentru a impresiona prin efecte. Increderea in parinti nu se pierde pentru ca un copil a fost mintit constient, ci doar daca nu pricepe de ce a fost mintit, iar de Craciun copiii sunt mintiti pentru a crea o atmosfera misterioasa, de magie, de basm, care ii stimuleaza foarte mult, care ii pregateste pentru acele cadouri.. Baiatul meu (de 9 ani) a topait o gramada cand si-a luat cadoul de sub pom, dupa care a venit si m-a luat in brate.... Cui crezi ca-i erau adresate multumirile?