luni, 20 decembrie 2010

Sfantul Valentin

Stiu ca se apropie craciunul, dar n-am chef deocamdata sa scriu despre Sf. Nicolae. Poate intr-una din zilele urmatoare.

Asa ca o sa scriu putin despre Sf Valentin, care este celebrat de crestinatatea occidentala (mai nou si de orientali, dar neoficial, nu este trecut in calendar, ori chiar de musulmani :) ) prin februarie. Prilej pentru ca unele domnite sa astepte sa fie bagate in seama mai mult decat merita (detalii pe alt blog)

Sa vedem ce care este realitatea cu privire la acest asa-zis sfant.


Faunus Lupercalus

O prima incursiune in timp, ne transporta in Roma antica. In fiecare an, la 15 februarie, aici se sarbatoreau Lupercaliile, inchinate zeului fecunditatii, pastorilor si turmelor sale, pe numele sau de divinitate - Faunus Lupercalus. Era o sarbatoare pagana, un ritual de purificare, savarsit la sfarsitul fiecarui an calendaristic, caci anul urmator incepea doar peste cateva zile: la 1 martie.

In aceasta zi, preotii sacrificau un tap in grota care se credea ca adapostise lupoaica ce alaptase pe fondatorii Romei, Romulus si Remus. Grota este localizata pe muntele Palatin, una din cele sapte coline ale Cetatii Eterne. Cu singele animalului ucis, erau unsi - in cadrul unui ceremonial simbolizand purificarea pastorilor - tinerii proveniti din famiile nobile.

Urma partea cea mai dinamica a petrecerii. Preoti si tineri, deghizati in pieile animalelor sacrificate porneau intr-o cursa nebuna pe ulitele stramte al orasului, sfichiuind cu bice formate din pieile acelorasi dobitoace pe oricine il intalneau in cale. Nimeni nu se ferea, deoarece superstitiile ii indemnau pe romani sa creada ca orice contact de acest fel este de bun augur. Mai cu seama femeile se inghesuiau sa fie biciuite, asteptandu-se dupa aceea sa aiba o sarcina si o nastere usoare. Finalul zilei era incheiat de o petrecere si o masa copioasa, unde se formau si viitoarele cupluri de indragostiti.

Papa Gelasiu I

Ne aflam la sfarsitul secolului al V-lea. Pe tronul Sfatului Scaun se suise, din anul 492, africanul Gelasiu. Desi timpurile s-au schimbat, iar crestinismul si-a impus autoritatea, Lupercaliile se sarbatoresc cu acelasi entuziasm, ca si altadata. O distractie pagana intr-o lume majoritar crestina era prea mult pentru intaiul slujitor la Bisericii.

Papa nu putea ramane indiferent. Ii trimite o scrisoare senatorului Andromacus, cunoscut pentru atasamentul sau fata de Lupercalii, in care denunta comportamentul imoral manifestat in timpul petrecerii, ia in deradere superstitiile celor care isi pun speranta in demoni ca sa le schimbe soarta in bine si - tot in bataie de joc - se intreaba de ce zeul nu i-a putut feri de epidemiile care facusera ravagii in urma cu cativa ani (bine, omitea sa spuna de ce Dumnezeul caruia i se inchina el nu a facut acest gest).

Nu interzice, totusi, sarbatoarea pagana, dar instituie in ziua de 14 februarie sarbatoarea Sfantului Valentin, cu intentia vadita de a o contracara pe prima. Izvoarele istorice uita sa consemneze si cine fusese in viata lumeasca cel santificat, cel care si-a consacrat viata protejarii indragostitilor, daca a existat si in realitate acel cineva.

Misteriosul Sf. Valentin

Nici biserica, nici istoria n-au putut sa se puna de acord in acesta privinta, desi nu mai putin de sapte sfinti cu acest nume sunt sarbatoriti in aceeasi zi de 14 februarie. Identitatea lumeasca a Sfatului Valentin, patronul dragostei, ramane o enigma. Toti sapte isi disputa aceasta identitate.

Primul ar fi un preot roman din secolul al III-lea, cu vreo doua secole inainte ca Papa Gelasiu I sa ocupe Sfantul Scaun. Imparat era un personaj obscur, care a domnit doar doi ani, dar a avut timp sa faca destul rau semenilor sai. Se nume Claudiu al II-lea Goticul. Pe cand era angajat intr-o sangeroasa campanie militara, acestuia i-a venit ideea sa interzica barbatilor sa se casatoreasca, sub pretextul menajarii fortelor de excesele unei vieti de familie prea tumultuoase.

Preotul Valentin sfideaza vointa imperiala si continua sa dea binecuvantarea celor care vor sa-si uneasca destinele. Este divulgat, prins si inchis. In temnita, o cunoste pe Leonora, fata oarba a paznicului sau. Ii reda vederea, iar aceasta il ingrijeste pana in momentul executiei. Atunci, el ii scrie un biletel, semnat „Al tau Valentin”, gest despre care se spune ca ar sta la originea obiceiului de a se trimite scrisori de dragoste in aceasta zi.

Pana aici, lucrurile par simple.

Se complica, atunci cand intra in scena ceilalti sfinti, pe care contemporanii lor incep sa-i confunde intre ei. Mai ales, ca poarta toti acelasi nume. Un al doilea dintre ei a trait cam in acelasi timp. Era tot preot si a ajuns gratie calitatilor sale episcop de Terni. Dintre talentele pe care le avea, cel mai impresionant era, cica, capacitatea de a insanatosi oamenii.

Chemat la Roma de filosoful Craton pentru a-i ingriji fiul, episcopul se converteste la crestinism, pas care l-a costat viata. Prefectul Romei, un anume Placid, il condamna la moarte sub pretextul ca s-a pus in slujba crestinilor. Valentin este decapitat si, printr-o logica inexplicabila, este retinut de biserica, tot ca protector al indragostitilor.

Nemtii sarbatoresc si ei, si tot la 14 februarie, un Sfant Valentin al lor, desigur preot si, desigur, aparator al iubirii. Acesta ar fi construit o biserica si un asezamant pentru sarmani, dedicandu-si viata ingrijirii epilepticilor. Memoria populara il considera (oare din acest motiv?) protector al indragostitilor. Cam asa stau lucrurile si cu ceilalti patru sfinti Valentin. Inflatia de ”protectori” ai dragostei nu putea avea decat un singur rezultat: sa arunce sarbatoarea intr-un con de umbra.

Abia tarziu, in Evul Mediu, ziua Sfantului Valentin isi regaseste vechea vocatie din antichitate si revine in atentie. In fiecare an, de 14 februarie, deci cam pe la sfarsitul iernii, apare obiceiul sa se traga la sorti perechile care se formeaza pentru a porni la vanatoarea rozatoarelor pe camp. Este in felul sau un joc, o ”loterie” a dragostei, asemanatoare cu cea de pe vremea Lupercaliilor. Perechi-perechi, multimea se avanta, inarmata cu torte, in cautarea soarecilor si cartitelor. „Valentin” se numeau baietii pe care sortii i-au ales sa insoteasca cate o fata in aceasta escapada, care avea si partea ei romantica.

Valentin fara Valentina nu se poate

Pentru ca exista si o Valentina, care vine din insulele britanice. Numele semnifica insusi mesajul de dragoste trimis persoanei iubite. Chaucer il pomeneste in scrierile sale, iar Charles d'Orleans, prizonier timp de 25 de ani la curtea Angliei, il aduce ca obicei pe pamant francez, odata cu eliberarea sa.

Abia in 1496, ziua de Sf. Valentin este aleasa oficial, tot in Franta, ca zi a indragostitilor. Probabil, in semn de omagiu adus primului dintre sfintii pomeniti, cel care i-a redat vederea sarmanei Leonora.

In decursul secolului care urmeaza, sarbatoarea se raspandeste apoi in toata Europa, ajungand incet-incet la faima de astazi.

Niciun comentariu: