Maria

Maria are putin peste patru ani si este, cum altfel, extrem de precoce si inteligenta - doar este fetitea mea, nu putea fi altfel. :)

Intr-una din serile trecute ne-a vizitat unul dintre prietenii mei. De obicei este destul de reticenta cu persoanele straine (normal...), insa de data asta nu stiu din ce motiv, de baiatul asta i-a placut. Asa ca a avut mai mult curaj sa se apropie de el si sa se joace. Bine, si el este genul mai "copilaros"...

La un moment dat s-a apropiat de el cu o jucarie in mana, a pus-o langa el si apoi a fugit in celalalt colt al camerei. Cu mana la ureche, se prefacea ca vorbeste la telefon:

  "Alo, politia? Veniti sa il duceti la inchisoare pentru ca nu a platit jucaria!"

Cand am vazut ce-i poate pielea, nu stiam ce sa fac mai intai: sa ma amuz ori sa ma ingrijorez? 

Science vs Religion

Scrisoarea deschisa a unui parinte catre ministrul Educatiei

Preluare de pe Hotnews

Cand copilul meu a implinit 1 an si a inceput sa ia jucariile altor copii din parc, i-am explicat (de multe ori) ca nu este frumos sa faca asa ceva, ca acele jucarii nu-i apartin, ca trebuie sa ceara voie copilului respectiv daca vrea sa se joace cu ele si doar daca ii da voie poate sa le ia. I-am spus ca nici lui nu-i place cand alti copii ii smulg jucariile din mana si asa cum vrea ca altii sa-i respecte dreptul de proprietate asupra lor si el trebuie sa faca la fel. As fi putut sa-i spun in schimb ca Dumnezeu il priveste ce face si ca il va pedepsi daca mai ia jucariile copiilor, dar nu am facut-o. Totusi, a inteles ca nu e bine si azi cere voie.

Cand alti copii au vrut sa se joace cu jucariile lui si el a refuzat i-am spus (de multe ori) ca e dreptul lui sa nu-i lase pe alti copii sa se joace cu jucariile lui, daca asa simte, dar daca le va da totusi voie se vor putea juca impreuna, vor deveni poate prieteni si va fi mai frumos pentru el sa se joace cu alti copii decat singur sau cu noi, adultii. As fi putut sa-i spun in schimb ca Dumnezeu ne cere sa impartim lucrurile cu altii, dar nu am facut-o. Totusi, azi, (aproape) a invatat ca e mai distractiv sa dea jucariile decat sa le tina doar pentru el.

Cand a tipat "Taci din gura" catre bunici, i-am spus ca nu este frumos sa se comporte asa cu adultii si batranii, ca nici lui nu-i place sa-i spunem sa taca din gura si ca poate sa spuna in schimb "Te rog frumos, vorbeste mai incet" sau "Vreau sa ne jucam". I-am spus ca daca vorbeste frumos cu adultii atunci si adultii or sa vorbeasca frumos cu el si or sa fie mai dispusi sa se joace cu el. As fi putut sa-i spun ca Dumnezeu ne cere sa-i ascultam pe batrani si ca daca nu o face il va pedepsi, dar nu am facut asta. Si totusi... ok, inca nu am reusit in totalitate sa il determinam sa-si manifeste dorintele intr-un mod calm si mai putin imperativ, dar suntem pe drumul cel bun.

Cand m-a intrebat de unde sunt copacii i-am povestit ca o samanta mica a cazut dintr-un alt copac pe pamant si daca a nimerit pe sol fertil si umed din acea samanta mica a crescut un copac mare. Apoi am cumparat seminte de flori de la magazin, le-am pus impreuna intr-un borcan cu pamant si ne uitam in fiecare zi la ele cum cresc din ce in ce mai mari. Apoi m-a intrebat de ce nu avem blana ca ursul sau cioc precum rata si i-am explicat (atat cat m-am priceput si cat mai pe intelesul lui) ca animalele au evoluat in functie de nevoile adaptative la mediul in care traiau si de-a lungul a multe generatii s-au adunat mici diferente care la urs au dus la aparitia blanii, iar la rata la aparitia ciocului. Ok, pe asta poate ca nu a inteles-o inca. As fi putut sa-i spun in schimb ca asa le-a facut Dumnezeu pe toate si ca El le-a dat tuturor animalelor ce le trebuie si asta ar fi fost o explicatie usor de inteles pentru el. Nu am ales aceasta explicatie usoara desi stiu ca va trebui sa-i mai explic de sute de ori evolutia pina o va intelege si ca va trebui sa apelez de multe ori la Wikipedia ca sa ies din intrebarile lui incrucisate care imi vor dovedi limita cunoasterii, dar nu cred ca intotdeauna trebuie sa alegem calea mai usoara.

Cand va auzi despre Isus sau va vedea oameni care merg la biserica si ma va intreba despre ele ii voi spune ca unii oameni cred ca Pamantul, plantele, animalele, oamenii, Luna si stelele au fost facute intr-o zi de o fiinta numita Dumnezeu. ii voi spune ca oameni din alte tari cred ca a fost facut de Allah, ca au existat chiar si oameni care credeau ca de fapt Pamantul sta pe spatele unei broaste testoase, si ca de-a lungul anilor oamenii au avut tot felul de credinte in zei pe care le-au schimbat in functie de circumstantele istorice. Ii voi spune ca eu consider aceste credinte eronate si ca atunci cand va fi mai mare va putea sa hotarasca singur daca exista o fiinta care a creat universul sau va alege sa creada in ceea ce o invata fizica, astronomia, chimia si biologia.

Cand va vedea pe strada doi barbati tinandu-se de mana sau cand va vedea doua femei sarutandu-se ii voi spune ca unii oameni aleg sa iubeasca persoane de acelasi sex cu ei si chiar daca noua ni se pare ciudat sau chiar neplacut, trebuie sa nu uitam ca iubirea adulta consimtita este un sentiment frumos si pozitiv si chiar daca nu-l intelegem uneori, trebuie sa-l repsectam.

Cand va auzi la stiri despre un "om de afaceri" care a pacalit mii de oameni furandu-le banii prin vreo "inginerie financiara" as putea sa-i spun ca nu e bine sa faca asta pentru ca Dumnezeu il va trimite in iad si il va baga intr-un cazan cu smoala fierbinte, desi probabil ca ar fi mai simplu sa il conving ca acest comportament este gresit. Ii voi vorbi in schimb despre politie, despre tribunale, despre legi si judecatori, ii voi explica in ce constau privatiunile unei condamnari la inchisoare si ii voi vorbi si de suferinta pe care o simte omul care a fost furat sau inselat. Sper sa fie suficient pentru a il tine pe calea dreapta.

Va veni (oricat de mult mi-as dori ca acest lucru sa nu se intample) si ziua foarte trista in care cineva drag lui va muri. As putea sa-i spun ca moartea nu exista. Ca exista o viata de apoi in care respectiva persoana va continua sa traiasca. Asta ar fi calea usoara. Inca nu stiu ce-i voi spune in acea zi, domnule ministru. Ii voi vorbi poate de medici care incearca sa trateze bolile, ii voi vorbi poate despre cercetatorii care incerca sa prelungeasca viata. Voi avea insa grija ca in acea trista zi sa-i spun adevarul si chiar daca adevarul ii va aduce durere in suflet voi fi alaturi de copilul meu in fiecare faza a acestei dureri pina cand se va impaca cu ea si va gasi loc in mintea sa adevarului ca noi, oamenii, suntem fiinte muritoare.

Sa cresti corect un copil este greu, domnule ministru. Sa-l indrumi pe drumul drept fara amenintari ci doar prin explicatii rationale si prin stimularea empatiei este si mai greu, dar cred ca face parte din meseria de parinte.

Domnule ministru al Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Catalin Baba,

In contextul dezbaterii privind Curriculumul pentru Clasa Pregatitoare, a celor scrise de mine mai sus si in virtutea Articolului nr 29 din CONSTITUTIA ROMANIEI:

Aliniatul 1 - Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

si

Aliniatul 6 - Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.

va rog sa dispuneti eliminarea materiei Religie din Curriculumul pentru Clasa Pregatitoare.

Uniforma scolara

Apropo de discutiie pro si contra uniforma scolara, imi dau si eu cu parerea, ca om care a purtat uniforma pana in clasa a XII-a, cand a venit Revolutia. Vad ca multi considera benefica introducerea uniformei obligatorii pentru toti elevii ca pe o modalitate de a-i "nivela", de a sterge diferentele intre cei care dispun de resurse materiale diferite. Cred ca argumentul poat fi combatut destul de usor: elevii nu se intalnesc doar la scoala, mai ies in parc, la discoteca, la meci, poate chiar si la cate o bere. Acolo diferentele vestimentare vor iesi automat in evidenta si, desi la scoala vor purta aceleasi uniforme, copiii vor fi constienti de diferentele dintre ei. Nu li se poate impune sa poarte tot timpul uniforma... Chiar daca vor veni la scoala in uniforma, nimic nu-i impiedica pe unii sa vina cu BMW-ul, pe altii cu motocicleta si pe altii cu tramvaiul. Unii vor veni cu un sandvis in geanta, unii cu o banana sau o portocala, altii cu nimic. Unii vor fuma in WC tigari scumpe, altii Carpati, altii doar ii vor "tapa" pe unii si pe altii.

Pe de alta parte, eu tin minte ca, in ciuda folosirii uniformelor, diferente se vedeau chiar si atunci, cu tot felul de inovatii si accesorii. Fetele faceau tot felul de artificii pentru ca sarafanul pe care il purtau sa fie cat scurt sau cat mai stramt. Toti aveau aceleasi haine, dar era dierit modul in care fiecare si le purta. Pentru noi renuntarea la uniforme a fost o eliberare; pentru cei de azi, probabil ca ar fi perceputa ca o constrangere inutila.

Este in firea umana nevoia de diferentiere, pe care o vom cauta in ciuda oricaror uniforme ni se vor impune.

Pe de alta parte, ideea de a avea uniforme doar unitatile de invatamant de elita ar putea fi pusa in practica, dar ar trebui ca maxim trei-patru licee sau scoli din tara sa aiba acest drept. Pentru ca fara criterii serioase, am putea ajunge la uniforma Liceului Agricol din Poplaca, cea a Grupului Scolar de Sculeri-Matriteri si cea a Scolii de Ospatari din Ciorogarla. N-ar avea nici un sens. Dar chiar si in cazul scolilor "de elita", purtarea uniformei ar trebui sa fie optionala, nu obligatorie.

Legat de argumentul ca in acest fel elevii vor fi mai preocupati sa invete... Imi aduc aminte ca, pe vremea cand eram elev la liceu si eram obligat sa port uniforma, principala mea preocupare nu era toceala, ci... agatatul. Ma rog, mai si invatam, ca trebuia sa intru la facultate, dar in general mintea mea era la... alte chestii. Uniforma nu are nici o legatura cu invatatul, pentru ca cine vrea sa invete invata si cu uniforma, si cu haine "civile". Cine vrea sa epateze, epateaza si cu uniforma, si cu haine normale.

Singurul lucru pe care il face uniforma este incercarea (nereusita) de a sterge diferentele si de a impune disciplina de tip militar in invatamant. Cred ca este nevoie ca generatiile tinere sa invete sa fie oameni liberi. Sa invete ca pot invata si lucra impreuna chiar daca sunt diferiti. Este chiar educativ sa vada ca nu cel mai bine imbracat are notele cele mai mari, ci cel care se pregateste mai bine.

Asa ca pot spune foarte serios: nu conteaza daca le impunem sa poarte uniforma, adolescentii vor gasi mijloace sa scape de ea.

In concluzie: Jos uniforma! :)

Run, forrest!

Fugi, pustiule! Aia sunt preoti catolici, si daca te prind...

Fugi!

Test

Am gasit pe net un test interesant prin care atat ateii cat si credinciosii isi pot verifica cunostintele din biblie si coran:

http://bibleorqurangame.blogspot.com

Eu recunosc, cam trisez: daca gasesc un text pe care il stiu, bifez "biblia", daca nu il stiu, bifez "coran". Si am o rata foarte buna de succes :)


http://bibleorqurangame.blogspot.com

Mos Craciun

Să ne imaginăm o lume fără Moş Crăciun.

Atenţie, nu o lume SF lipsită de sensibilitate, în care părinţii sunt cyborgi fără fantezie şi fără sentimente. Vorbesc despre o lume normală, ca a noastră, cu părinţi iubitori şi sensibili, care fac cadouri copiilor cu diverse ocazii (ba chiar şi aşa, pur şi simplu, din dragoste, fără vreo ocazie specială). O lume în care părinţii şi bunicii spun copiilor basme minunate şi poveşti fantastice, stimulându-le imaginaţia. Exact ca în lumea noastră. Singura diferenţă este că în lumea aceasta imaginară, în seara de 24 decembrie adulţii spun copiilor „Iată, cadourile astea frumoase sunt de la părinţii tăi, care te iubesc!” în loc de „Iată, cadourile astea sunt de la un bătrân care locuieşte la Polul Nord!”

Cu ce ar fi mai urâtă lumea aceasta decât lumea noastră reală? Ce i-ar lipsi? De ce ar fi văduviţi copiii acelei lumi?

Să vedem:

1. Pe la 6-8 ani, copiii nu vor suferi deziluzia aflării adevărului despre Moş Crăciun. (O deziluzie minoră, dar cu ce-i mai bună prezenţa decât absenţa ei?)

2. Fundamentele eticii se clădesc la copil pe altceva decât pe socoteala „Dacă eşti cuminte, Moşu' îţi aduce cadouri! Dacă nu, nu!” -- posibil pe respectul pentru părinţi, pentru reguli etc.

3. Părinţii nu-şi mint copiii. Puţin mai puţină minciună pe lume...

4. Părinţii nu-şi batjocoresc copiii: a-i induce în eroare, fabricând indicii false (urme pe zăpadă, funingine pe lângă horn, paharul de lapte gol, prăjiturica mâncată, cadourile sub brad etc. -- toate prezentate drept „dovezi”) şi mergând adeseori chiar până la deghizare fizică, înseamnă a-i incapacita cognitiv în mod deliberat. Aceasta este o batjocură. Scopul pare a fi amuzamentul pe seama credulităţii copilului, incapabil să vadă prin ţesătura de minciuni urzită de adulţi. E ca şi cum i-ai pune piedică doar ca să te amuzi „Ia uite cât de scump e, cum cade!”... E josnic şi degradant.

5. Există premisele unei încrederi mai temeinice a copiilor în părinţii lor (şi după vârsta de 8 ani) -- când afli că ai fost victima unei farse, a unei mistificări elaborate, parcă nu mai poţi avea aceeaşi încredere ca înainte în autorii minciunii, nu? (Tendinţa poate fi subtilă, neconştientizată.)

Voi, ca adulţi, cum v-aţi simţi aflând că ideea unui personaj îmbrăcat în albastru, cu şapcă şi geantă, responsabil de aducerea scrisorilor, e o farsă a rudelor, prietenilor şi cunoscuţilor, care v-au minţit până acum înscenând fiecare „întâlnire cu poştaşul” şi păcălindu-vă cu tot felul de indicii fabricate? Cum ar fi afectată încrederea voastră faţă de soţ/soţie/prieten/prietenă ştiind că au participat la această minciună -- ba chiar au fost principalii regizori ai ei? Câtă greutate ar avea argumentul „Dar erai aşa de drăguţ, cum credeai tu că vine poştaşul...”?

6. Încrederea copilului în propria judecată nu intră în conflict cu autoritatea adulţilor (care adeseori susţin minciuna existenţei lui Moş Crăciun şi după ce inteligenţa copilului începe să-i spună că nu-i aşa).

Cam asta ar avea de pierdut copiii din lumea imaginară fără-de-Moş-Crăciun... Aşa, la o primă vedere.

Mie mi se pare o lume preferabilă lumii noastre.

Precizare: În lumea imaginară fără-de-Moş-Crăciun nu lipseşte povestea lui Moş Crăciun. Tuturor copiilor li se spune basmul cu Moşul de la Polul Nord, cu sanie şi reni, care face Hohohooo! şi aduce cadouri copiilor cuminţi... Dar -- ca şi în cazurile Albă-ca-Zăpada, Cenuşăreasa, Făt Frumos, Harap Alb etc. -- totul rămâne la nivelul de poveste, de imaginar, copiilor neservindu-li-se „indicii” cu privire la existenţa reală a personajului. Fantezia are rolul ei, nimeni nu vrea s-o alunge sau s-o limiteze; este loc în lumea aceasta pe care vi-o propun chiar de scenete în care un adult se costumează în Moş Crăciun, ţine copii pe genunchi, le ascultă poeziile şi le împarte cadouri. Nu-i nicio problemă atâta timp cât nimeni nu încearcă să vândă reprezentaţia aceasta drept realitate.


Un ultim argument: Să ne imaginăm o lume în care Guvernul a hotărât să împartă în fiecare an cadouri copiilor. Practic, părinţii se prezintă la ghişee special amenajate şi, pe baza buletinului de identitate, ridică pachetele cu cadouri pe care le duc apoi acasă copiilor. Cetăţenii au inventat o poveste în spatele acestei realităţi -- le spun copiilor că aceste cadouri vin de la un Moş ce locuieşte la Polul Nord. Dar la un moment dat cineva vine cu o altă propunere: În loc de povestea cu Moşul, haideţi să-i minţim pe copii că aceste cadouri vin de la părinţi.

Gândiţi-vă, dintre cele două minciuni, care este mai benefică emoţional pentru copil?

După ce aţi analizat şi-aţi comparat cele două variante şi v-aţi convins că a doua este superioară chiar şi privită ca o minciună (abstracţie deci făcând de adevăr), vin şi vă spun: ei bine, în plus aceasta mai este şi adevărată!


Eu unul m-am simţit extrem de inconfortabil cu ideea de a-mi minţi fetiţa de doi ani cu privire la existenţa lui Moş Crăciun. Asta se întâmpla anul trecut. Acum, când are aproape trei ani, mi-am dat seama că nu pot efectiv face chestia asta: mi se pare degradant pentru mine şi jignitor pentru ea. Nu pot să-i joc farsa aceasta -- mai ales unei persoane de a cărei formare mentală şi intelectuală sunt răspunzător! Aşa că anul acesta am chemat-o să asiste la costumarea lui Moş Crăciun, ca să ştie că personajul nu e vreun străin. Şi nu s-a întâmplat nicio catastrofă, tot show-ul a decurs normal (după părerea mea).

Voi ce părere aveţi?

Este imoral să-ţi minţi copilul (de orice vârstă) cu privire la existenţa lui Moş Crăciun?

Preluare de aici

Din nou despre botez

Pledoarie pentru avort - J.J.Thompson

Citeste cartea online 5 Thompson - o Pledoarie Pentru Avort

Lectie de viata

De data asta, nimic despre religie. O lectie de viata.

Open Mindedness

Multi ii acuza pe cei care resping teoriile fantasmagorice gen religie, astrologie, vrajitorie, descantece, spiritism si altele de genul asta, ca ar da dovada de o "minte inchisa". Si ca ar trebui sa fie mai "open-minded"...

Dar ce inseamna, de fapt, aceasta expresie?

Sa ne asezam comozi si sa urmarim in continuare filmul:

Inchizitia Orientala

Suntem, de multe ori, martorii unei afisate superiroritati a crestinilor ortodocsi din jur care pretin ca in ortodoxie nu au existat cruciade, inchizitie sau alte manifestari de gen care are apartine in totalitate "ereticilor" catolici.

Insa faptul ca ei nu cunosc un anumit lucru nu inseamna ca acel lucru nu exista. Sa citim impreuna dintr-o lucrare scrisa chiar de (cinste lui!) un ortodox, despre inchizitia orientala:

Antichitatea şi Evul Mediu
pr. Ioan Bota

PARTEA II
EVUL MEDIU (800-1517)

33. INCHIZIŢIA ORIENTALĂ

Originile Inchiziţiei, ca instituţie bisericească juridică şi canonică, sunt în Orient, unde au fost şi cele mai mari şi mai multe erezii. În urma condamnării lui Arie, de către Conciliul I ecumenic din Niceea (Asia Mică), anul 325 , acesta este exilat de către împăratul Constantin cel Mare (306-337) în Teona de Marmarica, Secondus de Ptolemaida în Iliric, iar de Eusebiu de Nicomedia şi Teognis de Niceea în Gallia. Împăratul Constantin dădu o constituţie împotriva ereticilor: novatieni, valentinieni, marcioniii, paulieni şi catafrigieni, îndemnându-i să se lase de erezie. Cărţile să le fie arse şi cei arestaţi să fie cercetaţi cu grijă.

În 381, împăratul Teodosie I (379-395) a oprit adunările ereticilor, iar în 382 a condamnat la moarte pe encratiţi, sacefori şi aquari. În 389 acelaşi Teodosie I a făcut o lege ca arienii să nu mai aibă drept de moştenire. În 395, împăratul Arcadie (395-408) a întărit legile făcute de Teodosie împotriva ereticilor.

În 416, Teodosie II (408-450) a făcut o lege ca toţi ereticii să nu mai aibă drept de moştenire. În 431, aplicând sentinţa Conciliului ecumenic III din Efes, exilează pe Nestorie în Thasus. În 451, Conciliul IV ecumenic de la Calcedon a depus pe ereticul Dioscor, episcopul Alexandriei, şi l-a exilat la Gangres, unde a şi murit în 454. În 518, împăratul Iustin l-a exilat pe episcopul monofizit Filoxen de Mabbough, care a murit în exil, în 523.

În 521, episcopii Isaia din Rhodos şi Alexandru din Diospoli au fost omorâţi pentru păcate împotriva naturii. În 534, împăratul Iustin a condamnat la moarte pe manihei şi pe ademenitorii la erezie. Tot cu moartea au fost pedepsiţi pentru sudalmă (70. cf. Procopiu de Cezareea, Historia arcana, ed. Bonn, 1838, p. 73) toţi cei vinovaţi.

Împăratul Iustinian, în 690, a poruncit să fie arşi pe rug paulicienii, între care şi şeful lor Simeon (71. Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Române şi universale, Bucureşti, 1926, p. 340).

Patriarhul Constantinopolului Nicefor (806-815) a condamnat la moarte, în 812, pe paulicieni şi antigani, sentinţă care a executat-o împăratul Mihail I (72. Cronica lui Teofan (+817), ed. Bonn, 1939, p. 771).

În timpul împăratului Leon V Armeanul (813-820), inchizitori împotriva paulicienilor au fost episcopul Toma de Neocesareea şi monahul Paracondace.

Sub împărăteasa Teodora (842-856), peste 100.000 de paulicieni au fost decapitaţi, răstigniţi, înecaţi sau omorâţi prin alte suferinţe.

Patriarhul Mihail Cerularie, în 1043, i-a ars amândoi ochii eunucului Ioan de la curtea împăratului, care l-a denunţat împăratului Mihail IV pentru conspiraţie. Sinodul din Constantinopol, sub patriarhul Nicolae II (1084-1111), între anii 1100-1111 a afurisit cu întreg clerul pe bogomili; a fost prins şi condamnat la moarte şeful lor Basiliu, iar împăratul Alexe I Comnenul (1081-1118) a executat sentinţa sinodală. L-a ars pe rug pe hipodrom, iar pe 12 aderenţi ai acestuia i-a închis pe viaţă.

Sub patriarhul Ioan XIV Calecas (1334-1347), în două sinoade din 1342, ţinute la Constantinopol, au fost condamnate scrierile ereticului Grigore Palamas, care au fost arse, iar el închis. În 1344, acelaşi patriarh l-a excomunicat pe Grigore Palamas. Palamismul (isihasmul) este o concepţie teologică ortodoxă privind mântuirea sufletului prin contemplaţie aproape exclusivă. În 1351, Sinodul palamitic din 27 mai - 9 iunie, sub patriarhul palamitic Calist (1349-1354), a aprobat şi impus palamismul şi celorlalţi patriarhi orientali, iar antipalamiţii au fost condamnaţi şi depuşi, aruncaţi în închisori şi lipsiţi de înmormântare bisericească. De aici se vede lipsa infailibililăţii conciliilor ortodoxe.

În 1487, arhiepiscopul de Novgorod, Ghenadiu, l-a rugat pe ţarul Ivan III (1462-1505) să aplice pedeapsa focului sau spânzurătorii faţă de iudaizanţi (sabatişti, sâmbătari), ceea ce a făcut şi împăratul.

În 1574 a fost ars de viu, pentru mare păcat (sodomia), episcopul Gheorghe al Romanului, sub Ioan Vodă cel Cumplit (73. Gr. Ureche, Letopiseţul ţării Moldovei, Craiova, 1934, p. 154; N. Iorga, Istoria Bisericii Române, Vălenii de Munte, 1908, p. 154). În 1714, călugăriţa Olimpiada, de la mănăstirea olteană "Dintr-un lemn", a fost zidită de vie într-o chilie, pentru farmece, unde a murit, iar două femei au fost spânzurate (74. Cronica Ţării Româneşti de Radu Popescu, în "Magazin istoric pentru Dacia". Tom. V. Bucureşti. 1847, p. 183).

În secolul al XIX-lea, în Armenia paulicienii au fost excomunicaţi de patriarh şi ucişi cu fier şi foc (75. H. Marmier, Du Danube au Caucase, Paris, 1854, p. 325).

Gheorghe Lazăr, ajuns întemeietorul Academiei de la Sfântul Sava, Bucureşti, prima şcoală superioară în limba română, din 1818, în discursurile sale, îndeosebi cel rostit în faţa mitropolitului Dionisie Lupu, arăta originea romană a poporului român, amintea de Romulus, Aurelian, Traian. Pentru boierimea grecizată şi clerul ortodox acestea erau erezii aduse de peste munţi. Pentru ca să nu bage "neghina de eretici în şcoală", mitropolitul numi un epistat (director supraveghetor, asemenea iezuiţilor aflaţi pe lângă episcopul Blajului) ca să-l controleze pe Gheorghe Lazăr până şi la măsurătorile geometrice ce le făcea. Primul epistat fu arhimandritul Grigore, mai târziu episcop de Argeş, care îl controla pe Lazăr la măsurătorile geometrice cu un şiret alb. Când ieşea Lazăr din clasă şi mergea în camera lui cu câte un elev, ofta şi zicea: "Săracele ştiinţe! Iată epistaţii şi directorii lor!" (76. Binele public, nr. 138/1880).

Când, în 1883, a luat fiinţă o şcoală română pe lângă patriarhie, frecventată de 4 fete şi 10 băieţi macedo-români, patriarhul Constantinopolului a ordonat anchetă şi a luat "cuvenitele măsuri, înainte de a se înrădăcina răul" (77. Binele public, nr. 97 din 1883). Acelaşi patriarh al Constantinopolului a reprimat orice mişcare naţională a românilor din Epir, Thessalia, Macedonia, socotind-o periculoasă Înaltei Porţi şi Bisericii, şi s-a grăbit să desfiinţeze schitul Prodrom din Athos cu călugării români Nifon, Nectarie şi Damian, fiindcă se rugau pentru regele Carol I şi regina Elisabeta. Clerul grec a trecut la grecizarea celor l.200.000 de români macedoneni existenţi în secolul al XIX-lea, arzându-le cărţile şi interzicându-le bisericile şi şcolile în limba română. Inchiziţie în toată legea! (78. Binele public, nr. 16 din 1880 şi 28/1881).

Imi plac oamenii bisericii

Am fost acuzat ca nu ii agreez pe oamenii bisericii

Contest vehement aceasta idee. Imi plac. Chiar foarte mult.

Mai jos, cateva exemple

Rastalmacindu-l pe Isus

Partea I



Partea a II-a



Partea a III-a



Partea a IV-a



Partea a V-a



Partea a VI-a



Partea a VII-a



Partea a VIII-a



Partea a IX-a



Partea a X-a (ultima)

Izvabire dumnezeiasca

Din ciclul "cea mai buna carte este biblia", aflam ce trebuie sa facem pentru a capata izbavirea lui Dumnezeu.

Deschidem "Cartea" Judecatori, la capitolul 7:

4. Apoi a zis Domnul către Ghedeon: "Tot e prea mult popor; du-l la apă; acolo ţi-l voi alege. şi de care voi zice să meargă cu tine, acela să meargă cu tine, iar de care îţi voi zice că nu trebuie să meargă cu tine, acela să nu meargă".
5. Şi a dus el poporul la apă, iar Domnul a zis către Ghedeon: "Cine va limpăi apa cu limba din pumni, cum limpăie câinele, pe acela să-l pui deoparte; de asemenea să pui deoparte şi pe toţi aceia care-şi vor pleca genunchii şi vor bea apă".
6. Şi a fost numărul celor ce au limpăit cu limba lor din pumni trei sute de oameni; iar tot celălalt popor s-a plecat pe genunchii săi să bea apă.
7. Atunci a zis Domnul către Ghedeon: "Cu cei trei sute care au limpăit am să vă izbăvesc Eu şi am să dau pe Madianiţi în mâinile voastre, iar tot poporul celălalt să se ducă fiecare la locul său".

Deci, este clar? Dumnezeu ii iubeste pe cei care limpaie apa. Limpaiti daca vreti sa fiti izbaviti!

Pentru conformitate:
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=46&cap=7